La Înalta Curte se așteaptă decizia în care sunt judecați Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța și fratele său, Alexandru Mazăre, fost senator. Alături de cei doi, inculpat în acest dosar este și omul de afaceri Sorin Strutinsky. Pe 21 iunie, magistrații Curții Supreme au amânat pentru astăzi decizia de condamnare care, însă, nu este definitivă.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, în urmă cu o săptămână, amânarea luării unei decizii în dosarul în care au fost trimiși în judecată Radu Mazăre, fost primar al municipiului Constanța, și Alexandru Mazăre, fost senator. Cei doi sunt acuzați de luare de mită şi fals în declaraţii într-un dosar în care afaceristul Sorin Strutinsky este bănuit că ar fi dat mită celor doi pentru a obține un contract de ridicare a campusului de locuințe sociale „Henri Coandă”, din municipiul Constanța.
Decizia pe care urmează să o ia judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu este definitivă.
Procurorii DNA susțin că Strutinsky i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, prin intermediul lui Alexandru Mazăre, pentru a câștiga licitația contractulului de circa 10 milioane de euro.
Anchetatorii au cerut pentru Radu Mazăre condamnarea la 7 ani de închisoare pentru luare de mită și 2 ani de închisoare pentru fals în declarații. Pentru Alexandru Mazăre s-au cerut 7 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită și 2 ani de închisoare pentru fals în declarații. Pentru Strutinsky s-au cerut 5 ani de închisoare pentru dare de mită.
Radu Mazăre s-a refugiat în Madagascar și a cerut azil politic, în timp ce Strutinsky a fugit din țară, dar a fost prins în Argentina.