Frăţia dintre gaborii cu epoleți din Olt și traficanţii de carne vie

Frăţia dintre gaborii cu epoleți din Olt și traficanţii de carne vie

Dosarul „Crimele din Caracal”. În timp ce ancheta în cazul dispariițiilor celor două fete, Alexandra Măceșanu, de 15 ani, și Luiza Melencu, de 18 ani a continuat, ieri, cu o nouă percheziție la casa principalului suspect de uciderea celor două tinere, Gheorghe Dincă, tot mai multe informații conduc către posibila complicitate a unor reprezentanți ai autorităților cu membri ai lumii interlope din județul Olt. Ies la iveală, totodată, fapte de o gravitate deosebită, despre care polițiști și procurori locali au știut de mulți ani.

Pe data de 26 iulie 2019, în prima zi de când s-a declanşat scandalul de la Caracal, pe lângă grozăviile despre care caracalenii vorbeau că le-ar fi comis concitadinul lor, Gheorghe Dincă, zis Popicu, a şocat şi declaraţia şefului poliţiei muncipale de la acea dată, comisarul-şef Nicolae Mirea: „Nu am stat deloc. Noi am muncit. Ca poliţişti, am acţionat perfect”.

Evenimentele ulterioare au arătat că Mirea şi ai lui acţionaseră atât de perfect încât, în urma primelor acţiuni ale poliţiei caracalene, nu numai că nu au găsit fata răpită, dar au fost demişi imediat. Nu numai Mirea, ci şi Ioan Buda, şeful IGPR, iar după patru zile şi-a dat demisia de onoare şi ministrul de Interne de la acea vreme, Nicolae Moga.

Omul din umbră și teoria „lupului singuratic”

Au urmat cercetările de doi bani făcute de „specialiştii” din Caracal şi câţiva veniţi de la Slatina. Apoi acea  tergiversare a anchetei, începând cu plimbările pe malurile Oltului şi Dunării în căutare de cadavre imaginare, sau cu trimiterea la Bucureşti pentru şapte zile a lui Dincă pentru a se constata dacă nu cumva a fost bruscat şi are ceva vânătăi pe la coaste, perioadă în care, conform procurorilor, fără prezenţa lui, cercetările trebuiau oprite.

Ne puteți urmări și pe Google News

Devenise evident că cineva, nu un oarecare, ci cineva cu puterea de a influenţa ancheta, acţiona din umbră.

Tergiversările, menite să pună batista pe ţambal şi lumea să uite de Alexandra, căci doar despre ea se vorbea la acea vreme, nu şi de Luiza, au avut un efect de bumerang. Opinia publică a înţeles tactica mârşavă şi s-a scandalizat. În Caracal au avut loc ample manifestaţii ale colegilor victimei.

Coloanei de copii furioşi li s-au adăugat localnicii. Nu mai era de glumit. De la Bucureşti au fost trimişi anchetatori cu palmares de Sherlock Holmes. Ioan Gavriş, cel care a făcut ca în Capitală să nu existe nici un dosar de crimă fără ca autorul să nu fie descoperit. Zero AN-uri adică. De asemenea, au venit şi procurori de la DIICOT Central.

S-a trecut atunci la altă tactică. Inducerea ideii lupului singuratic. Dincă era un criminal în serie care trecuse de opt ori pe la psihiatrie şi care acţiona de unul singur. Îşi recunoscuse crimele, dosarul putea fi închis fără să se mai facă alte cercetări.

Nu a ţinut nici asta. Oamenii din Caracal vorbeau. Despre trafic de carne vie. Dincă nu acţionase niciodată singur. Atunci s-a azvârlit pe piaţă o nouă intoxicare. Dincă era, într-adevăr, membru al unei reţele de trafic de carne vie, dar nu unul de rând, ci chiar capul ei. Nu a ţinut nici diversiunea asta.

Ancheta a continuat. Omerta a început să se fisureze şi să apară de sub ea o realitate hâdă. O frăţie jegoasă între poliţişti, procurori, judecători din zonă cu traficanţii de carne vie şi criminalii.

Un colonel care puţea şi cerea „prospături”

Un martor cheie, primul deocamdată, a rupt tăcerea. El a declarat, sub protecţia anonimatului, că activitatea infracţională, de traficant de carne vie şi de criminal a lui Dincă a început în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, înainte să plece în Italia.

Era şi atunci un tip introvertit, care vorbea puţin, dar lovea greu cu pumnul ori de câte ori i se cerea. Pentru că nici atunci Dincă nu era singur, ci un fel de ţucălar bun la toate al unui om de afaceri din Caracal. Lesne de înţeles de ce deocamdată nu-i publicăm numele. Dar procurorii îl ştiu.

Pe lângă alte destăinuiri, martorul face şi o declaraţie care şochează şi ea: „Unul dintre cei care veneau la fetele celor doi era un colonel de poliţie, unul mare, din conducere, de la judeţ, de la Olt. Îmi amintesc perfect de el. O dată, fata care fusese cu el s-a plâns că puţea de-ţi muta nasul din loc. Când fata a zis asta, tovarăşul lui Dincă a pocnit-o şi a gonit-o din cameră. Preţul unei partide de sex cu fetele, care erau minore, costa 500.000 de lei. Colonelul nu plătea nimic. Fata era cadou din partea celor doi.”

Aşadar, un colonel de la judeţ, de la Slatina, beneficiar al favorurilor sexuale oferite de minorele lui Dincă şi  tovarăşul său. Uşor de identificat după miros, că nu aflase încă că se inventase săpunul şi deodorantul. A şi fost identificat, dealtfel. Şi numele lui este cunoscut de către procurori.

Polițistul Alexe și dispariţia „voluntară” a unei fete răpite

Al doilea şoc în anchetă vine de la un document oficial, înaintat joi 25 iulie, ziua dispariţiei Alexandrei. Este vorba despre un raport transmis către IGPR de către comisarul şef de poliţie Nicolae Alexe (foto), adjunc al şefului IPJ Olt, aflat la comandă în acea zi, pentru că şeful său era în concediu.

Staţi liniştiţi, că nici Alexe nu se omora cu munca în acea zi. Era la un bilanţ, la teribila poliţie, plină de cazuri grele de tot, din comuna Potcoava. Asta în traducere liberă înseamnă că era la şpriţ, de unde l-a deranjat ofiţerul de serviciu să-i spună că un anume Ion Măceşanu, din comuna Dobrosloveni, reclamă că fiica sa, Alexandra Mihaela, în vârstă de cincisprezece ani, a dispărut de acasă.

La Potcoava, afară, vipie, caniculă doborâtoare, înăntru, şpriţul rece.

Totuşi, Alexe se smulge cu greu de la masă, oricum trebuia să mai meargă la un alt bilanţ, la Scorniceşti, unde puseseră şi ăia vinul la rece şi fuge până la Caracal. O plimbărică de digestie, să facă loc pentru chiolhanul următor.

De aici încolo, Alexe minte de rupe. Iată ce declară: „Ne aflam în biroul comandantului de la Caracal, eram eu,  împreună cu cei patru domni procurori, împreună cu adjunctul şefului IPJ colegul meu, celălalt adjunct, împreună cu şeful poliţiei municipiului Caracal, şeful serviciilor de investigaţii criminale, şeful de la criminalistică, şeful  biroului poliţiei rutiere şi mulţi alţi poliţişti, cred că eram 15 poliţişti acolo”.

Pare reuniunea unui comando care l-ar fi mâncat pe Dincă cu fulgi cu tot. Văzînd că procurorii se codesc să intre în casa de pe strada Craiovei, Alexe a trecut la gesturi eroice: „M-am oferit ca eu, personal, să sun de pe telefonul meu mobil la numărul de urgenţă 112 şi să sesizez un caz de violenţă domestică la adresa respectivă, fapt pentru care în baza legii, avem posibilitatea să intrăm în domiciliu, în orice domiciliu la orice oră”.

Rețea cu protecție înaltă

Ce a făcut în realitate, Alexe? Un fapt de o gravitate extremă. A raportat la Bucureşti că fata a dispărut voluntar de acasă. Abia vineri seara, când Dincă era deja arestat de mai bine de cinci ore, a raportat din nou că fata fusese răpită. Aşadar, unde a sunat Alexandra disperată după ajutor? La 112. Cine i-a răspuns? Complicii lui Dincă.

Cei care beneficiau de serviciile sexuale ale „prospăturilor” lui, deranjaţi de la şpriţ.

Ancheta continuă. Pe măsură ce informaţiile pe care le deţinem se vor verifica, vom mai face alte dezvăluiri.

Reţeaua are protecţie înaltă. Protecţie care a început acum să se clatine. Bogdan Licu, procurorul general interimar, a dispus anchete pe ultimii zece ani, la toate parchetele din ţară.