Un editorial senzațional de Driss Ghali pentru revista Causeur.

Médecins sans Frontières au dat publicității un raport edificator privind soarta minorilor izolați sau neînsoțiți. Un raport emoționant prin disperarea care se degajă din mărturiile culese de pe teren. O sinteză care trebuie citită pentru a constata revenirea în forță a violenței celei mai abjecte la câțiva pași de Europa.

Suntem puși la curent cu tortúrile și cu violurile practicate asupra candidaților la imigrare de către milițiile libiene. Suntem confruntați cu scene teribile în care niște negri sunt revânduți de niște traficanți arabi. Aflăm, cu ochii căscați de uimire, că niște convoaie de până la 32 de camionete se îndreaptă spre deșertul Nigerului cu „încărcătura” lor umană (în plină Operațiune Barkhane, desfășurată de 3000 de militari francezi împotriva insurgenților). Toate acestea trebuie să înceteze.

Or, MSF recomandă cu totul altceva: toată proza sa este destinată autorităților franceze care sunt invitate să îi primească pe toți minorii (sub 18 ani) și toți tinerii (peste 18 ani). Este vorba de 40.000 de indivizi doar pentru 2018.

A-i primi înseamnă a le da acces la Ajutorul Social pentru Copii, o locuință, un examen de sănătate mentală, ajutor pentru integrare.

MSF se face că ignoră faptul că Franța s-a schimbat, că nu se mai află de mult în „glorioșii ani ‘30”.

MSF ascunde faptul că vistieria este goală și că statul este în faliment.

Recomandările sunt făcute „dinafară”, ca și cum Franța nu ar fi primit un milion de străini în numele acestei datorii a solidarității.

Nici un cuvânt nici despre victimele acestor zeci de minori izolați care fură și agresează. Nimic despre calvarul locuitorilor din Departamentul 18 din Paris, din Barbés sau din centrul Montpellier. Trebuie să organizăm excursii pedagogice în orașele franceze în folosul umanitarilor? Sau doar să le punem la dispoziție sinteza cotidiană a faptelor diverse? Este Ministerul de Interne o sursă demnă de încredere sau trebuie trecută această listă prin sita agențiilor care luptă împotriva fake news?

Sincer, nu sunt nici măcar sigur că ar ajuta la ceva, deoarece progresistul refuză să vadă consecințele negative ale concepțiilor sale. El este „victima” unui blocaj. Nu vrea (și nu poate) recunoaște că printre „refugiați” se strecoară criminali și inși rău intenționați. Nu „știe” că printre refugiații din 2015 au fost infiltrați teroriști. Poate că nu este la curent nici cu faptul că niște nevinovați au fost masacrați la Bataclan de către niște inși veniți de aiurea. Progresistul este iresponsabil.

Victimele agresiunilor sunt șterse. Nu au decât să tacă în numele necesității de solidaritate. Traumatismele (ba chiar invaliditatea permanentă) nu îi interesează pe umanitari. Această indignare colectivă este un „marker” al gândirii progresiste. Ea ar trebui să ne ajute să scăpăm de naivitate pentru a nu cădea în capcana culpabilizării: progresiștii nu sunt mai buni ca noi, nu sunt mai umani ca noi, ei doar pun etichete de „bun” și „rău” victimelor, asta e tot.

MSF, pe bună dreptate, le cere prefecților să aplice cu strictețe dispozițiile legale de protecție a copiilor. Ar putea profita pentru a cere respectarea frontierelor, nu-i așa? Deoarece, trecerea ilegală a frontierelor este o infracțiune. Se pare însă că există legi utile (cele care promovează solidaritatea) și legi inutile (cele care apără suveranitatea). Aceasta înseamnă destrămarea Statului de Drept, bunul nostru comun.

Mai rău, MSF pare să uite de legea naturală. La urma urmei, un copil sau un adolescent trebuie să se afle sub tutela părinților săi și a țării sale de origine. El nu ar trebui să fie la cheremul mafioților și al traficanților de ființe umane.

Ar trebui deci să ne întrebăm în legătură cu ce se petrece în țările de origine, dintre care multe nu sunt răvășite de războaie, cum ar fi Coasta de Fildeș sau Guineea Conakri.

Dacă apare o problemă familială la Bamako, Bangui sau Kabul, aceasta trebuie automat să se soldeze cu traversarea a 4000 de kilometri de deșert în direcția Franței?

Cu alte cuvinte, elitele din sud nu trebuie exonerate de responsabilitățile lor. Ele nu trebuie să-și exporte problemele. Nu este prima oară când familiile se destramă sau când se produc evenimente nefericite. Crizele locale trebuie gestionate, nu să fie oamenii împinși departe de casă, cu riscul vieții lor.

Ce mai fac Uniunea Africană, Liga Arabă și Organizația pentru Cooperare Islamică? Ce fac organizațiile acestea în fața martirajului candidaților la imigrare? Este vorba totuși despre violuri în masă și sclavie. Oare acest gen de probleme nu poate fi rezolvat între țările islamice, în cadrul colaborării Sud-Sud?

În spatele bunelor sentimente ale umanitarilor se ascunde ultima relicvă a europocentrismului. Omul alb este responsabil de tot ce se petrece dincolo de frontierele sale. După ce a colonizat (pentru a CIVILIZA, se spunea la vremea respectivă), el a implementat ajutoarele pentru dezvoltare. Nu au funcționat. Apoi a revenit cu dezvoltarea durabilă și cu obiectivele mileniului. Alt eșec. Nu i-a mai rămas decât să deplaseze Sudul spre Nord. Asemenea unui semizeu, a unui Hercule 2.0, omul alb se crede capabil să astupe Strâmtoarea Gibraltar și să deschidă marea după nevoile trecătorilor.

Transferul de tinerețe (ba chiar copilărie) africană ar fi ultimul recurs, ultima tentativă de a salva „copiii mari”, incapabili să reușească fără ajutor european.

În loc să împartă saci de orez pe plajele din Somalia, se dorește împărțirea de truse de supraviețuire pe țărmurile de la Calais și ale Balearelor.

În filigran, se întrevede același complex de superioritate și aceeași dorință de ingerință.

Lumea s-a schimbat. Europa nu mai este în centrul planetei. Europeanul nu mai are monopolul științei sau inteligenței. China a revenit o mare putere, țările emergente fac un joc egal cu Uniunea Europeană, cel puțin. Să le ascultăm ce au de spus despre acest subiect. Să-și asume și ele responsabilități. Poate că un chinez, un indian sau un coreean ar avea de spus niște lucruri tinerilor afgani, sirieni și ivorieni care se aruncă în Mediterana.

Nu am face mai bine să mergem pe urmele acestor mafii și să le aducem în fața justiției? Să abordăm prblema de la rădăcină?

În momentul în care citiți aceste rânduri, un candidat la imigrare este biciuit de o brută mătăhăloasă într-o temniță sordidă din Sinai, Sudan sau sudul Libiei.

În loc să cheltuim bani pe care nu-i avem, ar fi mai bine dacă am combate crima organizată la ea acasă. Dacă i-am combate pe cei care prosperă pe seama sudorii și a lacrimilor migranților.

Cuvinte blasfematoare atunci când știm că guvernele noastre colaborează cu ONG-uri care coordonează transferul migranților exact cu aceeași traficanți de care vorbeam. Aceste lucruri se petrec în Mediterana Occidentală, de la Malta în Est, la Almeria în Vest.

Inutil să mai cităm numele acestor ONG-uri, ele vor avea în curând străzi și piețe cu efigiile lor. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Te-ar putea interesa și: