Franța este în alertă. Românii și kurzii au înființat o rețea periculoasă

Franța este în alertă. Românii și kurzii au înființat o rețea periculoasă

Şaptesprezece persoane au fost arestate în Marea Britanie, Franţa şi România în cadrul unei anchete asupra unei reţele de traficanţi de persoane.

Această anchetă având ca obiect „traficul de fiinţe umane”  a fost demarată în 22 august 2018 ca urmare a unei „succesiuni de interceptări”  ale unor şoferi de tiruri de origine română care încercau să traverseze Canalul Mânecii cu „migranţi ascunşi în maşinile lor”, a precizat poliţia franceză, citată de AFP.

Potrivit anchetei,  „sub acoperirea unor societăţi de transport româneşti cu implicarea conducătorilor lor”, şoferii „îi transportau pe candidaţii la exil din porturile”  de pe litoralul nordic al Franţei, din Belgia şi Olanda.

Sub conducerea justiţiei franceze, „ancheta a început printr-o cooperare internaţională cu sprijinul Europol şi Eurojust. ”

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit anchetatorilor, „migranţii călătoreau ascunşi în remorcă, în cabina şoferului sau sub paravântul de pe cabină”, precum şi în containere dinspre Belgia.

Conform acestui mod de operare, „migranţi în număr de peste zece uneori erau <<stocaţi>> timp de mai multe ore, alteori chiar zile”, înainte de a fi încărcaţi pe o navă pentru un „transport pe cale maritimă până în portul Hull, în Anglia.”

În mai multe rânduri, „ intervenţia echipelor de salvare”  a fost necesară de a acorda „asistenţă ocupanţilor containerelor aflaţi în pericol”.

Pe 10 iunie, „ un şofer rutier experimentat în acest gen de trafic”  a fost interceptat în portul francez Dunkerque „în timp ce încerca să strecoare doi migranţi”.

În urma anchetei, organizatorul acestei reţele şi nouă dintre complicii săi au fost arestaţi în România, iar alte şase persoane - în Marea Britanie şi în Franţa.

Ancheta a „ permis enumerarea a minimum a 259 de tentative de transport ilegal al migranţilor" care s-au soldat prin „167 de succes şi 92 de eşecuri” . „141 de migranţi”  au fost interceptaţi la frontieră din „ cel puţin 327 de migranţi intraţi pe teritoriul britanic. ”

„Cifra de afaceri a acestei organizaţii infracţionale este estimată la aproape 3,6 milioane de euro”.

Indivizii interceptaţi în străinătate urmează să fie remişi autorităţilor franceze în vederea inculpării lor.