Francizele de credite înfloresc odată cu datoriile românilor

Cu o investiţie iniţială de 20.000 de euro puteţi să ajungeţi intermediar pentru împrumuturile date de 20 de instituţii financiare.

Nefiind obişnuiţi să apeleze cu uşurinţă la bănci, românii au început să descopere abia în ultimii ani avantajele creditării. De acest moment au ştiut să profite oamenii care au simţit trendul şi care şi-au făcut companii de intermediere a creditelor.   Una dintre acestea este Credit Team, înfiinţată chiar la începutul anului trecut de doi investitori români. După un an şi jumătate de funcţionare, compania a ajuns cea mai extinsă reţea a unui broker de credite, având 40 de puncte de lucru care acoperă două treimi din teritoriul ţării, 340 de angajaţi şi peste 100 de colaboratori. Sediile Credit Team numără 18 sucursale proprii, două agenţii partenere şi 18 unităţi în franciză, la care se adaugă un partener francizat la Chişinău. Potrivit Roxanei Gavrilă, directorul de comunicare al companiei, în primul semestru Credit Team a realizat o cifră de afaceri de circa 650.000 euro, aproape de valoarea realizată pe întreg anul trecut, de 720.000 de euro. Timp de un an şi jumătate, compania a consiliat peste 20.000 de persoane să ia un credit şi a intermediat credite în sumă de peste 203 milioane de euro.

Trei tipuri de franciză

Intrarea în reţeaua Credit Team înseamnă o afacere unde trebuie să intermediezi creditele celor 20 de parteneri: 11 bănci, şase societăţi de leasing şi trei instituţii financiare nebancare. Francizatul „oferă consultanţă în vederea alegerii tipului de împrumut/ finanţare pe care o caută clientul la instituţii de profil, întocmeşte şi depune dosarele de creditare către aceste instituţii, în numele clientului“, precizează Roxana Gavrilă.

Toată investiţia pentru demararea afacerii poate ajunge la 20.000 de euro. Cheltuielile cuprind chiria unui spaţiu de cel puţin 70 mp, mobilier, telefon, internet, salarii pentru cei patru angajaţi care vor activa. Taxa de intrare variază: 3.000 de euro pentru oraşele cu mai puţin de 50.000 de locuitori, 5.000 de euro pentru localităţile cu peste 50.000 de locuitori şi 7.000 de euro pentru reşedinţele de judeţ. Lunar, francizatul va plăti o redevenţă de 15% din valoarea comisioanelor şi o taxă de publicitate de 1%. FIŞA FRANCIZEI

Oraşele mari costă

> Investiţia iniţială totală: până la 20.000 de euro > Taxa de franciză: 3.000, 5.000 sau 7.000 euro, în funcţie de numărul de locuitori > Redevenţă: 15% din comisioanele lunare > Taxa de publicitate: 1% din comisioanele lunare > Perioada în care francizatul trece pe profit: trei-cinci luni > Suprafaţa minimă a sediului: 70 de metri pătraţi > Număr de angajaţi pe unitate francizată: patru > Portretul francizatului: persoană cu spirit antreprenorial, cu experienţă