Evenimentul Zilei > Social > „Francisc în mijlocul lupilor” : Un Papă izolat vrea să facă revoluție în Biserică
„Francisc în mijlocul lupilor” : Un Papă izolat vrea să facă revoluție în Biserică

„Francisc în mijlocul lupilor” : Un Papă izolat vrea să facă revoluție în Biserică

După sinodul furtunos din octombrie trecut, de la Vatican, comentariile privind înnoirile pe care Papa vrea să le aducă în Biserica Catolică nu încetează. Iată mai jos un amplu interviu pe temele care frământă Creștinătatea Occidentală cu Marco Politi, un reputat scriitor și expert în problemele Sfântului Scaun.

In cartea «Francisc in mijlocul  lupilor» vorbiti despre opozitiile impotriva elanului reformator al Papei argentinian. Despre ce lupi este vorba?

Da, cartea vorbeste despre rezistentele si opozitiile care exista in procesul reformator al Papei Francisc si modul foarte agresiv in care traditionalistii incearca sa impiedice reformele sale, mai ales prin intermediul internetului.

Aceasta imagine a lupilor face referire la lupul din Gubbio din cunoscuta legenda despre Sfantul Francisc din Assisi. Conform povestirii, Sfantul Francisc intalneste un lup care la inceput vrea sa-l atace, insa, dupa ce sfantul ii tine o predica, devine foarte bland si ii saruta mana. Spre deosebire de lupul din Gubbio, insa, lupii din interiorul Vaticanului si din afara acestuia devin din ce in ce mai duri in opozitia lor fata de Francisc, dupa cum am avut dealtfel ocazia sa constatam si cu ocazia ultimului sinod.

Papa Francisc vrea sa elibereze Biserica Catolica de acea obsesie in legatura cu sexul care a dominat-o de-a lungul  secolelor.

Ce reflectii aveti despre desfasurarea sinodului si despre incercarea de deschidere privind persoanele divortate si recasatorite si cuplurile homosexuale?

Papa Francisc vrea sa elibereze Biserica Catolica de acea obsesie in legatura cu sexul care a dominat-o de-a lungul  secolelor. In acest sens, la Buenos Aires circula  un banc atribuit lui Mario José Bergoglio, inainte de a fi ales papa. Astfel, Bergoglio ar fi spus ca Vaticanul doreste sa  incatuseze toata problematica sexuala intr-un prezervativ. Actualul pontif nu doreste catusi de putin sa schimbe doctrina catolica. Dimpotriva, este convins, dupa cum o repeta adeseori, ca Biserica trebuie sa insoteasca persoanele in conditiile reale ale existentei lor. In viziunea pontifului, nu exista nici o persoana, nici cea mai rea, cea mai  nemernica din lume care nu sa nu aiba in sine ceva bun sau care sa nu poata sa tina legatura cu Dumnezeu.

Si in ceea ce priveste, deci, problematica matrimoniala a cuplurilor heterosexuale care traiesc in concubinaj, dar si a celor homosexuale, conceptia Papei   este aceea a unei Biserici care trebuie sa fie mai aproape de oameni, sa-i indrume si sa le ofere sprijin atunci cand intampina greutati.

Iata de ce, in februarie 2014, cu ocazia primului concistoriu -reuniune a tuturor cardinalilor-, Papa l-a incurajat pe cardinalul Walter Kasper sa tina o prelegere al carei idee centrala era aceea ca nici un om nu cade intr-o prapastie atat de adanca, intr-un pacat atat de mare, incat Dumnezeu sa nu-l poata ajuta. Si persoanele divortate si recasatorite, deci, dupa un perioada de pocainta,  trebuie sa aiba posibilitatea de a accede la impartasirea cu Sfintele Taine.

Invitatia explicita a Pontifului la «paressia » (curajoasa libertate de expresie) exprima dorinta  ca in cadrul sinodului sa se poata discuta deschis despre probleme ardente ale societatii postmoderne.

Intocmai. Inainte de sinod, Papa le-a cerut cardinalilor sa vorbeasca cu deplina libertate de cuvant, subliniind in acelasi timp faptul ca preotii nu trebuie sa impuna persoanelor juguri pe care acestea sa nu le poata duce. Cu alte cuvinte, Papa vrea sa spuna ca in numele literei nu se pot oprima persoanele.

Caracteristica principala a acestui sinod rezida in vointa Papei Francisc de a conferi sinodului episcopilor o adevarata putere consultativa, o autentica libertate de a face propuneri. Aspect inedit, daca ne gandim la ultimii 40 -50 de ani cand sinoadele erau mai degraba conferinte, in genul simpozioanelor universitare, papa facand apoi ce vroia.

Si asta tocmai intrucat pontiful vrea sa incurajeze colegialitatea. In acest sens, a subliniat  de nenumarate ori ca Biserica Catolica trebuie sa ia exemplu de la sinodalitatea Bisericii Ortodoxe.

Dupa dumneavoastra, dezbatera din cadrul sinodului a revelat o diviziune puternica in randul curiei intre o aripa conservatore si una progresista?

Fara indoiala. Mai mult, desfasurarea sinodului a demonstrat existenta unei ostilitati foarte puternice impotriva Papei. Un exemplu il reprezinta cazul celor cinci cardinal, autori ai cartii cu titlul semnificativ  “A ramane in adevarul lui Cristos”. Daca in mod oficial  lucrarea este o critica fata de pozitiile cardinalului Walter Kasper, in realitate insa aceasta reprezinta un atac dur la  linia adoptata de Papa Francisc insusi. Atac de o virulenta absoluta intrucat la linia de mizericordie adoptata de Papa cei cinci cardinali contrapun Sfanta Evanghelie, faptul de «a ramane in adevarul lui Cristos». Cu alte cuvinte,  propunerile cardinalului Kasper, incurajate de Papa, s-ar fi indepartat, nu ar fi respectat mesajul Mantuitorului. Un detaliu semnificativ este faptul ca din acest grup de cinci cardinali, patru fac parte din Curia Romana. Acestora li s-a alaturat  si cardinalul australian George Pell, care face parte din  asa-zisul C8 [Consiliul Cardinalilor instituit de Papa Francisc pentru a-l asista la guvernarea Bisericii si pentru conceperea unui plan de revizuire a Constitutiei Apostolice «Pastor bonus» privitor la Curia Romana].

Au fost, insa, si inalti prelati- precum cardinalii Christoph Schöborn, arhiepiscopul Vienei si Reinhard Marx, arhiepiscopul de Munchen si Freising- favorabili atat admiterii, dupa o perioada de peintenta, a persoanelor divortate si recasatorite la impartasania cu Sfintele Taine, cat si adoptarii unei atitudini de intelegere pentru cuplurile heterosexuale care traiesc in concubinaj sau pentru cele homosexuale. Aceste noutati privitoare la doctrina au fost  exprimate in asa-zisa «Relazione post disceptationem». Contraatacul partii conservatoare -in mod evident majoritara- a  franat, insa, orice intentie de reformare si frazele carea au starnit polemici au fost eliminate  din documentul final. Daca, pe de o parte s-a spus ca este necesara acordarea unei mai mari atentii privind situatii precum concubinajul si casatoriile civile – un pas inainte, deci, in Biserica Catolica-, pe de alta parte, insa, s-a creat un zid impenetrabil impotriva oricarei evaluari pozitive a cuplurilor gay si a  posibilitatii primirii la impartasanie pentru persoanele divortate si recasatorite dupa o perioada de cainta. La sfarsitul acestui sinod, Papa a fost, deci, izolat intre majoritatea Curiei romane si o parte insemnata a presedintilor conferintelor episcopale. In acest sens, lupii au fost foarte activi.

In Biserica trebuie reinsufletit spiritul de dezbatere si curajul de inovare specific Conciliului Vatican al II-lea

Desi schita initiala a textului « Relatio post-disceptationem » apartine teologului Brunos Forte, credeti ca prin prezentarea acestuia Papa ar fi incercat sa puna conservatorii in fata faptului implinit ?

Eu nu cred ca Papa a influentat in mod direct  documentul initial. Cred, insa, ca Monseniorul Forte, simitindu-se incurajat de noua clima a pontificatului, a pus in lumina mai ales elementele de deschidere prezentate in dezbatere. Acest lucru a provocat, insa, multe proteste si, pana la urma, conteaza doar votul final.

La marche arrière..

Da. Votul final a respins orice evaluare pozitiva a cuplurilor gay si a  franat in mod considerabil posibilitatea admiterii la Sfinta Impartasanie a persoanelor divortate si recasatorite. Nu trebuie, insa, sa omitem faptul ca, in acesta sesiune a sinodului, cea mai mare parte a participantilor era constituita din membri ai Curiei si din presedintii Conferintelor episcopale. Sesiunea din 2015 va fi una mai ampla, vor fi prezenti si alti membri delegati ai conferintelor episcopale. Papa Francisc a abordat acest eveniment cu un acut sens politic, stiind foarte bine ca in Biserica trebuie reinsufletit spiritul de dezbatere si curajul de inovare care a caracterizat Conciliul Vatican al II-lea si, tocmai din acest motiv,  a avut in vedere o etapa de doi ani. A efectuat intai in 2013 un sondaj universal, in 2014 a avut loc primul sinod ale carui rezultate vor trebui sa fie dezbatute in cadrul diocezelor, iar in 2015 se va ajunge la propuneri concrete.

Astfel, desfasurarea sinodului pare a va fi confirmat intuitiile exprimate deja inca la inceputul pontificatului privind rezistentele episcopatului la orice tentativa de reforma.

Da. In mod sigur, prin propovaduirea sa, Papa Francisc a suscitat inters nu numai in  randul catolicilor, dar si al ateilor si al agnositicilor sau membrilor altor religii. Din acest punct de vedere, Papa Francisc a reusit sa creeeze in randul opiniei publice un puternic consens pentru predica sa.

In acelasi timp, insa, au iesit la iveala cu ocazia sinodului mai multe rezistente decat fusesera prevazute. Trebuie precizat ca in ultimii treizeci de ani, de la pontificatul lui Wojtyla la cel al lui Ratzinger, pozitia episcopilor alesi de acesti doi papi a devenit mult mai inchisa. Asta pentru ca in 1980, de exemplu, cu ocazia sinodului  familiei, majoritatea  episcopilor a votat -deci, cu o majoritate superioara a doua treimi din numarul total al acestora- propunerea de a studia ceea ce se intampla in bisericile ortodoxe cu cea de-a doua casatorie.  Iar, in Biserica Catolica, decizia de a studia un anumit aspect presupune ca a sosit momentul potrivit pentru a realiza o reforma. Acum 30 de ani, deci, episcopatul mondial era din acest punct de vedere mult  mai deschis  schimbarii decat au demonstrat a fi acum presedintii conferintelor episcopale.

In acest sens, numirea cardinalilor –caci dupa cum se stie totul se joaca in concistoriu-  nu reflecta oare o pozitie indubitabila a ultimor doi papi, Ioan Paul al II-lea si Benedict al XVI- lea, in favorea unei Biserici inchise la orice tentativa de deschidere din punct de vedere doctrinal?

Intr-adevar, si asta desi exista diferente notabile intre pontificalul lui Ratzinger si cel al lui Wojtyla. Desi este un  intelectual de calibru, un mare predicator, un mare teolog, din punctul de vedere al doctrinei, Joseph Ratzinger a fost fara indoiala foarte. La randul sau, Karol Wojtyla, este definit de o dimensiune dubla: conservator in legatura cu aspectele dogmatice si, pe de alta parte,  mare  inovator in legatura cu ceea ce am putea defini proiectia mondiala a Bisericii. Wojtyla a fost primul papa care a convocat in 1986 liderii religiilor din lumea intreaga sa se roage impreuna pentru pace la Assisi- fapt ce   exprima un mare respect pentru celelalte religii. Wojtyla a fost primul pontif care a intrat intr-o sinagoga la Roma in 1986 si intr-o moschee la Damasc in 2001. Woytyla a fost primul papa care a facut mea culpa , un act de cainta in 2000 pentru erorile si ororile comise de Biserica de-a lungul secolelor. Wojtyla a fost acela care in Enciclica Ut unum sind a indemnat toti liderii Bisericilor crestine sa studieze impreuna rolul pe care papa il va avea intr-un crestinism din nou unit. Din aceste puncte de vedere, Wojtyla a fost un inovator. In ceea ce priveste, insa, temele de natura strict doctrinala, Ioan Paul al Ii-lea a avut in mod mod cert o atitudine inchisa. Iar Biserica sub conducerea lui Wojtyla sau Ratzinger a fost intotdeauna impregnata de principiile loialitatii si ascultarea acestor episcopi si mai putin de deschidere, de libertate de cercetare sau de inovare.

In presa internationala, sensibilitatea Papei Francisc fata de schimbarile de paradigma societale privind familia in societatea postmoderna si a cuplurilor homosexuale  a fost  nu de putine ori perceputa ca un «soc», ca un «scandal la Vatican ».

Fara nici o umbra de indoiala, in primul sau an de pontificat, Francisc a abordat subiecte extrem de delicate in Biserica Catolica. De altfel, primul pas inainte facut cu ocazia acestui sinod a fost tocmai acela de a aborda cu mare libertate teme devenite tabu in trecut. Astfel, inca din primul sau an de pontificat, Francisc a deschis ferestre care inainte era greu de imaginat a fi descuiate prea curand. De exemplu, Papa, nu a ezitat sa evoce exemplul unei femei care a trait experienta unei casatorii distruse,  a avortat, s-a recasatorit, a avut copii si acum doreste sa duca o viata crestineasca, lansand apoi  intrebarea: « Ce atitudine trebuie oare sa adoptam noi fata de aceasta femeie? ». Un mod de a spune: «Daca urmam exemplul Bisericii Ortodoxe -care admite, dupa un parcurs penintential,  chiar a doua sau a treia casatorie- nu putem sa impiedicam toata viata acestei femei admiterea la Sfanta Impartasanie».

Dupa cum ar trebui incurajata, sustinuta dorinta unei persoane de a se eleva spiritual si de a deveni un bun crestin.

Exact, nu se poate refuza unei persoane dreptul de a merge pe un drum bun. Si apoi aceasta vizune a Papei este in consonanta cu pasajul din Sfanta Evanghelie. Cand Isus intalneste o femeie care a avut cinci soti, ii spune femeii: «Du-te si nu mai pacatui». Nu-i spune «Intoarce-te la primul tau sot» ci ii spune: «Du-te si traieste de-acum incolo o viata in conformitate cu etica religiei ebraice».

Apoi, a doua fraza importanta  a lui Francisc in primul an de pontificat a fost: «Cine sunt eu pentru a-l putea judeca pe un homosexual care il cauta pe Dumnezeu?». In mod cert, aceasta fraza a Papei a fost  socanta, inimaginabila,  caci pana acum doctrina oficiala a Bisericii era aceea ca daca cineva are o orientare homosexuala trebuie sa traiasca o viata in castitate. De asemenea, Papa a spus –si aceasta este o alta fraza importanta, evocatoare- : «Cand eram episcop la Buenos Aires, in timpul unei vizite la o scoala, o fetita mi-a vorbit despre logodnica mamei sale care nu o iubea». Iata un alt mod delicat de a pune o alta problema tabu importanta, si anume aceea a copiilor care cresc in cadrul cuplurilor homosexuale. In mod sigur, in legatura cu aceste aspecte enumerate, Papa a provocat un soc, insa nu numai la Vatican, ci si intr-o parte a clerului si a episcopatului, intrucat conservatorii si ultra-conservatorii se gasesc nu numai  la Vatican. Ca si in randurile episcopatului mondial, si in Cetatea Sfantului Scaun exista conservatori si progresisti. Desigur, insa, in cadrul Curiei romane majoritatea inaltilor prelati este conservatoare.

Exemplul Bisericii Ortodoxe : Papa Francisc vrea o Biserica mai participativa, colegiala si nu o Biserica organizata dupa o conceptie monarica

Cum vedeti impactul pe care o eventuala deschidere a doctrinei il poate avea aupra dialogului cu lumea ortodoxa, deja destul de delicat?

In ceea ce priveste dialogul Bisericii Catolice cu lumea ortodoxa, impresia mea este ca ierarhia ortodoxa a privit cu mare atentie si simpatie viziunea papei Francisc privind aspectul sinodalitatii. S-a inteles ca actualul pontif nu  mai vrea o Biserica organizata dupa o conceptie monarica, imperiala, ci o Biserica mai participativa, mai colegiala, viziune care se apropie de dimensiunea sinodala tipica a Bisericii Ortodoxa. O alta chestiune care a interesat si continua sa intereseze mult opinia publica ortodoxa este  aceasta idee a milostiveniei, cum de altfel si conceptia unei Biserici evanghelice-«spital de urgenta» pentru barbatii si femeile aflati in dificultate. Atat conceptia despre o Sfanta Evanghelie traita, marturisita, transpusa in viata de zi cu zi, cat si imaginea a unui papa extrem de sensibil la efectele crizei mondiale asupra vietii cotidiene a persoanelor, care prefera sa traiasca intr-un mod sobru, umil a suscitat foarte mult interes in lumea ortodoxa. Asta-vara am participat la Salonic la Adunarea Ortodoxa Inter-parlamentara, organizatie care reuneste reprezentantii deputatilor Bisericilor. Am avut ocazia sa constat cu aceasta ocazie ca exista un mare interes in lumea ortodoxa in legatura cu modul in care  Jorge Mario Bergoglio actioneaza in calitate de Papa. Un inalt prelat ortodox mi-a povestit ca exista numerosi credinciosi ortodocsi din Atena care merg la preot si le vorbeste despre actiunile si vorbele Papei Francisc. Exista, deci, un interes cu totul nou, puternic pentru actualul pontif. In legatura cu tematicile sexuale exista, insa, un dublu aspect. Pe o parte, exista o concordanta intre pozitia lui Francisc si cea a Bisercii Ortodoxe care, in ceea ce priveste raportul dintre un barbat si o femeie, casatoriti sau nu, a avut dintotdeauna o atitudine discreta, delicata fata de viata intima a acestora, afirmandu-se chiar ca «Biserica nu intra in dormitorul persoanelor» Deci, din acest punct de vedere exista o apropiere intre vizunea morala ortodoxa si aceea a Papei Francisc. Tema homosexualitatii insa, este una cu totul   speciala fata de care, in mod sigur, in lumea ortodoxa -ca de altfel si in lumea catolica africana-, pozitia Bisericii este total negativa. Exact cum era in Italia acum 50 de ani cand homosexualitatea era discriminata in mod puternic. Este vorba de un aspect specific dezvoltarii societatii moderne globalizate. Referindu-se tocmai la acest aspect, cardinalul Marx, arhiepiscop de Munchen, care face parte din Consiliul celor Opt a spus: «Cand doua persoane homosexuale traiesc in cuplu de 35 de ani si confera exemplul unor persoane foarte atente una fata de cealalta, devotate, loiale, care se sprijina reciproc,  eu nu pot sa ma prefac si sa spun ca acest aspect nu conteaza, ca este irelevant. Trebuie, dimpotriva, sa abordez acest fenomen». Viziunea privind o tema precum homosexualitatea poate diviza o parte a Bisericii Catolice si una a Bisericii Ortodoxe, insa dezvoltarea societatii contemporane va duce inevitabil la depasirea prejudecatii impotriva homosexualitatii si, deci, a discriminarii persoanelor gay.

Ultimii doi papi s-au confruntat cu un «niet» categoric al patriarhului Alexei privind o vizita a Papei in Rusia. Credeti, in calitatea cuiva care a fost ani de zile corespondent de la Moscova pentru presa italiana, ca papa Francisc va reusi sa atenueze ostilitatea si acuzatia de prozelitism adusa Bisericii Catolice si, in final, sa realizeze un dialog al sperantei cu Biserica Ortodoxa rusa?

Conform unui sondaj realizat in 2013, majoritatea rusilor si a cetatenilor dorea ca Papa sa viziteze Rusia. Deci, exista o schimbare in randul opinei publice. Desigur, in raporturile dintre papalitate si patriarhatul de la Moscova sunt numeroase aspecte care intra in joc: de exemplu, chestiunea uniatilor din Ucraina, rolul ierarhiei catolice din Rusia in tarile ex-sovietice, tema .conflictului latent dintre patriarhatul Moscovei si patriarhatul ecumenic de la Constantinopol. Patriarahul Moscovei nu doreste ca patriarhatul Constinopolului sa vorbeasca in numele tuturor Bisericilor Ortodoxe si se irita atunci cand Bartolomeu reprezinta lumea ortodoxa. Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii a fost impresionat de declaratia papei Francisc privind  faptul ca Biserica Catolica nu are nici o intentie sa faca prozelitism. Si acesta este un lucru important. Pentru moment, exista posibilitatea organizarii unei prime intalniri intr-un loc neutru. Desi  continua sa persiste inca destule ezitari este vorba, insa, de o propunere care ar putea fi realizata.

Credeti ca incercarea de dezghetare a raporturilor cu Rusia tine de inevitabila evolutie a vremurilor si a constientizarii importantei unei Biserici unite in fata provocarilor actualei societati globalizate sau, mai degraba, de carisma papei Francis si de atitudinea sa?

Pe de o parte, toate persoanele care se ocupa de ecumenism, indiferent carei biserici apartin, cunosc importanta unei marturisiri commune a crestinilor uniti. Din nefericire, diviziunea seculara continua sa joace un rol important pentru o parte a episcopatului si, mai ales, a clerului. Pe de alta parte, carisma lui Francisc joaca in mod sigur un rol important.

Experienta unei metropole eclectice precum Buenos Aires-ul il face pe Francisc foarte potrivit ca papa in epoca globalizata 

In ce mod contextul unui continent precum America Latina in care a evoluat José Mario Bergoglio si teologia eliberarii influenteaza actualul pontificat?

 Papa nu a facut niciodata parte din asa-zisa teologie progresista dupa Conciliu, teologia eliberarii, ci mai degraba era simpatizantul  asa-zisei «teologii populare». Nu trebuie sa mitificam Biserica latino-americana: exista, asa cum se stie, numerosi episcopi legati de oligarhii, altii care sunt mai degraba birocrati, functionari, dupa cum, la fel de bine, exista episcopi care dezvolta o pastorala populara. Un caz elocvent in acest sens, este cardinalul Antonio Quarracino -predecesorul lui Bergoglio ca si arhiepiscop al Buenos Aires-ului. Desi a fost primul episcop care a creat preotii pentru «las favellas», Quarracino era puternic simpatizant de  dreapta, un cardinal foarte conservator chiar si pe plan politic. Din aceste puncte de vedere, nu trebuie idealizata Biserica Americii Latine. Nu trebuie de asemenea, uitat ca in fiecare an, in America Latina milioane de persoane  trec de la Biserica Catolica la Bisericile pentecostale, deci nu numai Biserica din Europa  se confrunta cu pierderea credinciosilor. Daca in Europa, Biserica pierde crestinii intrucat acestia devin agnostici sau pentru ca urmeaza o religiozitate improvizata, dupa cum ii taie capul, in America Latina milioane de persoane devin pentecostale.

Spre deosebire de precedecesorii sai, Jorge Mario Bergoglio este primul papa care a crescut si a evoluat intr-o metropola. Cum proveneau din din sate – fie ca era vorba de un sat polonez, bavarez sau de comuna Bergamasco din Lombardia-, ceilalti papi au trait in principal intr-o clima culturala foarte catolica, cu exceptia unei minoritati ebraice din localitatea ploneza unde s-a nascut Wojtyla. Era vorba, deci, de un mediu prin excelenta catolic si foarte compact din punct de vedere social. Papa Francisc, insa, provine dintr-un oras in care exista o puternica stratificare sociala, puternice «gap»-uri, diferente sociale foarte mari. La Bueonos Aires sunt cartiere unde ai impresia ca te afli in America de Nord si cartiere unde crezi ca te afli in «las favellas» cele mai disperate din lumea a treia. In capitala argentiniana exista o mare varietate sociala, o varitate a insesi clasei de mijloc, exista  o inalnire de rase si culturi -libanezi si italieni, arabi si chinezi, japonezi si rusi, nemti si portughezi-, cat si de religii diverse -catolici si pentecostali, o mare traditie liberala masonica, evrei si musulmani. Si, deci, Papa Francisc a trait in acest context cultural, in milocul acestei bogatii a diversitatii si acest lucru il face sa fie extrem de potrivit pentru pozitia pe care o ocupa: aceea a unui papa in lumea contemporana, globalizata si definita de o pluralitate de experiente si de credinte. Acum, in mod cert, ca alegerea sa personala de a merge in mod regulat, in fiecare luna (si nu doar odata la zece ani) in cartierele cele mai sarace din capitala argentiana, «las favellas», l-a ajutat sa inteleaga situatiile cele mai complicate si mai disperate, facandu-l sa devina foarte sensibil la tema sclaviei: cea a muncii, cea sexuala, dar si sclavia care este cauzata de  starea precara a situatiei profesionale. Experienta pe care a avut-o la Buenos Aires i-a influentat foarte mult predica, magisterul sau social, l-au facut extrem de sensibil la efectele crizei economice actuale care  prejudiciaza nu numai persoanele din asa-zisa lume a treia, dar si cele di tarile fostului bloc sovietic sau din Europa. In Italia sunt fabrici clandestine, exista inca munca la negru, servitute sexuala sau economica precum este cazul miilor de romance din Sicilia. Francisc  este, deci, un papa foarte sensibil la aceste teme in legatura cu care a luat pozitie in mod explicit, dorind ca Natiunile Unite sa decreta crima impotriva umanitatii exploatarea persoanelor caci in fiecare an peste un million de persoane sunt victime ale sclaviei. Din acest punct de vedere, Bergoglio este un papa foarte modern, care ia atitudine impotriva unui aspect fundamental al lumii contemporane definit de criza economica si sociala.

Cum vedeti programul pontificatului lui Jose Mario Bergoglio si intentiile sale reformatoare?

Dupa mine, Papa are un program revolutionar. Subtitlul cartii Francisc sub lupi este « Secretul unei revolutii ». Are un program de mare anvergura care reprezinta o mare provocare pentru Biserica. Intentia Papei nu este aceea de a schimba doctrina Bisericii catolice, ci de remodela in mod drastic fizionomonia Bisericii si actiunea acesteia in lume. In acest sens, el se comporta intocmai ca un discipol al lui Hristos in lumea contemporana. Acesta este stilul sau: mai mult decat un episcop sau sacerdot, Bergoglio  pare  mai degraba a fi un discipol al lui Cristos care merge pe strazile lumii si predica in cele patru zari Sfanta Evanghelie.

Primul punct al reformei dorita de Papa Francisc rezida in a transforma papatul dintr-o monarhie absoluta intr-un semn al unitatii Bisericii, al unei Biserici participative, colegiale. Deci, din acest punct de vedere, Papa  doreste o democratizare a Bisericii. Al doilea punct al reformei este cel relativ la viziunea Bisericii ca si spital de urgenta in plina criza contemporana ; un spital de urgenta, infirmerie care ofera ospitalitate persoanele aflate in dificultate fara a le cere sa prezinte buletinul,  legitimatia sau analizele de sange. Biserica nu trebuie sa fie un fel de vama politieneasca ci trebuie sa insoteasca persoanele in necazurile si mizeria existentei lor.

Al treilea element il reprezinta realizarea  unui dialog cu ateii sau nihilistii. Un gest semnificativ, explicit in acest sens a fost acela de a-l invita pe faimosul jurnalist si director de ziar, Eugenio Scalfari,  o persoana care, desi acorda o mare atentie mesajului lui Hristos, a afirmat de nenumarate ori faptul ca nu crede in institutia Bisericii.

O alta mare provocare pentru Biserica o reprezinta necesitatea adoptarii unei noi atitudini fata de conditia persoanelor divortate si recasatorite, precum si  fata de persoanele -heterosexuale sau homosexuale- care traiesc in concubinaj,  o atitudine care sa tina cont de viata relationala a persoanelor, in detrimentul tendintei sistematice de pana acum de a ponegri diversele situatii sau tendinte sexuale ale persoanelor.

Bergoglio : primul papa favorabil ca femeile sa aiba rol decizional in Biserica

Un alt important element de provocare il constituie rolul femeilor in Biserica.

Desigur. Toti papii au vorbit foarte bine despre femeie din Biserica. Daca, de exemplu, Karol Wojtyla, a proslavit « geniul feminin » iar  Jospeh Ratzinger vorbea despre multele sfinte din Bierica, Jorge Mario Bergoglio este, insa, primul papa care a spus ca femeile trebuie sa fie in posturile unde se exercita autoritate si unde se pot lua decizii.

Desi nu se vorbeste inca in mod explicit de sacerdotiu feminin, este, insa, deja un pas important de deschidere pentru sexul frumos.

Exact, nu se vorbeste inca de sacerdotiu, insa Papa a spus in mod explicit ca femeile trebuie sa faca parte din procesul decizional al Bisericii,  sa fie in pozitiile de putere. Francisc este primul papa care abordeaza aceasta tema a puterii in Biserica, sector  din care pana acum au fost excluse femeile. Si acest aspect presupune ca, in cadrul unei viitoare reforme a curiei (alt punct programatic), intentia Papei este aceea de a numi femei la conducerea unor ministere,  desigur nu sacramentale, canonice. Deocamdata, pentru prima data o femeie a fost numita in Consiliul de adminsitratie al Bancii Vaticane, iar din noua Comisia (inedita) creata impotriva abuzurilor impotriva minorilor fac parte patru femei si patru barbati, 4 laici si 4 clerici.

Fapt ce exprima si  vointa unei deschideri a Bisericii fata de crestinii laici..  

Desigur, rolul laicilor este un alta dimensiune importanta. Un aspect foarte inovator rezida in faptul ca  una dintre cele patru femei din Comisia impotriva abuzurilor, irlandeza Mary Collins, este tocmai o fosta  victima a abuzului sexual exercitat de un preot.

Procesul de curatire a Bancii Vaticanului reprezinta o alta provocare. Papa a intreprins foarte mult in aceasta directie a saliubrizarii finantelor Vaticanului.  De exemplu, in Banca Vaticanului, IOR (Institutul pentru Opere de Religie),  au fost inchise mii de conturi curente. In  trecut in contul IOR au intrat multi bani murdari, reciclati, bani ai mafiei, sume obtinute din mita data policitienilor italieni. Gratie interventiei Papei Francisc, IOR nu va mai putea functiona ca o banca normala, ci doar ca un institut financiar de ordin religios. In sprijinul acestei operatii de curatenie in finantele Sfantului Scaun, Papa a creat, de asemenea, si un comitet impotriva actiunilor de spalare de bani in Vatican, si anume  un minister de finante menit sa controleze  contractele de servicii, caci exista multa coruptie din Vatican in legatura cu acestea.

Si, in sfarsit, o ultima mare provocare in legatura cu care Papa se gaseste destul de singur, de izolat, consista in crearea unei Biserici sarace pentru cei saraci. Conform viziunii Papei, patrimoniul Bisericii catolice ar trebui sa fie folosit pentru actiuni de caritate si pentru asistenta celor aflati in situatii dificile si sa nu devina, dimpotriva -cum se intampla in cazul multor ordine religioase-  o masinarie de economica de produs bani. De exemplu, sunt multi calugari sau calugarite  care au  transformat asezamintele si manastirile in mari hoteluri din cauza unor puternice interese pecuniare. Papa Francisc este, deci, contrar ca administrarea bunurilor bisericesti sa constituie  un scop in sine.  De altfel, Francisc a spus in mod explicit ca bisericile goale  trebuie sa fie date persoanelor nevoiase si celor fara un adapost.

Deci, Papa propune o revolutie de mare amploare a Bisericii. Daca este dificil de prevazut deznodamantul acestui dramatic  proiect de reforma a Bisericii, se poate, insa, afirma cu certitudine, ca Bergoglio a reusit sa creeze pentru opinia publica contemporana o imagine a unei papalitati atat de inedita  si de interesanta incat este imposibila revenirea la un vechi tip de papa hieratic care ridica degetul pentru a  da directive. Dar dupa cum stim, in istorie pot fi pasi inainte, dar si miscari regresive.

Ultimul element interesant este ca si acestui papat va fi probabil de scurta durata.  Cu alte cuvinte, si Papa Francisc ar putea sa se retraga, asa  cum a facut Benedict al XVI-lea. De altfel, Bergoglio a subliniat cu nenumarate ocazii faptul ca demisia lui Ratzinger a fost normala, ca este cu totul firesc ca un papa sa iasa la pensie, precum episcopii. Este foarte probabil, deci, ca si acest papa sa se retraga la randul sau atunci cand va avea o varsta foarte inaintata si nu va mai putea guverna in mod direct.

Si impresia dumneavoastra trebuie sa aiba un mare credit avand in vedere ca ati prevazut cu cu un an inainte retragerea lui  Ratzinger.

Demisia lui Ratzinger a creat o desacralizare, o demitizare a functiei papatului.  Papa Francisc, la randul sau, abordeaza acceasta tema a desacralizarii pontificatului.

Credeti ca va reusi Papa  Francisc  la doua aspecte care au fost  esentiale la alegerea sa ca lider al Bisericii,  precum reforma  Curiei si depasirea  scandalului privind preotii pedofili?  

Sper. In orice caz, Papa doreste foarte mult aceasta reforma a Curiei. Cat priveste preotii pedofili, lui Bergoglio ii revine meritul de a fi primul papa care nu numai a format o Comisie impotriva abuzurilor impotriva minorilor,  dar care a demarat  si urmarirea penala a celor vinovati de acestea.

Un exemplu in acest sens este cazul unui arhiepiscop, nuntiu apostolic  la Santo Domingo. Indata ce i s-au adus la cunostinta abuzurile acestui inalt prelat, Papa  l-a convocat  la Vatican, l-a degradat- nu numai ca a fost decazut din conditia de episcop, dar si din aceea de preot, fiind readus la starea mireana- si, nelimitandu-se numai la un proces canonic, ca pana acum, Francisc a anuntat ca i se va intenta in paralel un proces penal. Si, cu acest proces penal, acest episcop acuzat de pedofilie risca cel putin sapte ani de inchisoare.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: