ABRAMBURELILE noului început de an şcolar de la A la Z! Dascăli la pregătitoare cu salarii de femeie de serviciu

Evenimentul Zilei vă prezintă bilanţul celor mai abracadabrante probleme cu care se confruntă sistemul educaţional românesc la început de an şcolar.

Deşi astăzi este deschiderea oficială a anului şcolar 2012-2013, instituţiile de învăţământ care-şi vor primi cum se cuvine elevii sunt mai puţine ca oricând. Din cauza anunţurilor contradictorii venite de la ministerul Educaţie, nici măcar data festivităţii de începerea a orelor nu mai este o certitudine. 1. Proasta organizare a clasei pregătitoare pare să fie principala bulină neagră a şefilor de la Educaţie. Totul a pornit de la decizia interimarului Liviu Pop de a lăsa licitaţiile privind mobilierul clasei pregătitoare în sarcina directorilor de şcoli. Cei mai ghinionişti au bătut palma cu firme "neserioase", care, dintr-un motiv sau altul nu şi-au onorat la timp comanda. A fost şi cazul unor şcoli de Mehedinţi, cu mobilierul blocat în mijlocul unui taifun din Oceanul Pacific, pentru că firma  care a câştigat licitaţia a vrut să aducă piesele tocmai din China.

2. Mai grav este însă deficitul major de cadre didactice disponibile să preia elevii de la clasa zero. Deşi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a atenţionat pe inspectorii şcolari să nu accepte în fruntea acestor clase decât profesori titulari, aceştia au fost obligaţi să recruteze personal didactic din rândul studenţilor."Ne-am raportat la realitate. Deci da, a trebuit să aducem şi cadre didactice necalificate, studenţi în an terminal ai facultăţilor de profil sau absolvenţi de Geografie, Istorie etc.", a recunoscut Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti. Măsura este privită cu ochi buni de majoritatea directorilor de şcoli, care găsesc în situaţia creată un bun prilej de a face economie. Potrivit acestora, tinerii învăţători ar urma să fie plătiţi chiar mai prost decât profesorii debutanţi, al căror salariu variază între 700 şi 800 de lei pe lună.

3. Săptămâna care a precedat începutul de an şcolar a adus un alt val de măsuri haotice dictate de şefii de la Educaţie.

După ce i-a cadorisit pe elevi cu încă şapte zile de vacanţă, modificând pentru prima oară în 20 de ani data la care ar fi trebuit să înceapă şcoala, ministrul Educaţiei le-a dat un extemporal directorilor. Aceştia au fost puşi să aleagă după pofta inimii ziua în care aveau să desfăşoare festivităţile de deschidere a anului şcolar: fie sâmbătă-15 septembrie, fie luni-17 septembrie. De-aici, o întreagă dilemă. Unii au organizat evenimentul în weekend, pe stilul "restrâns", cu doar câţiva elevi care au răspuns la apel, în timp ce alţii au ţinut cu dinţii să respecte ordinea firească a lucrurilor şi au serbat astăzi întoarcerea la şcoală. 4. O situaţie particulară s-a întregistrat la grădiniţe. Mare parte dintre acestea au ignorat ordinele venite de la minister şi şi-au deschid porţile încă de pe data de 3, cu circa două săptămâni înainte şcolilor. "În principiu, acestea ar trebui să urmeze aceeaşi structură ca şi şcolile, deşi niciun regulament nu le impune asta. Directorii care au deschis în sectorul 3 au făcut-o fără permisiunea mea, dar nu-i pot sancţiona în vreun fel",  a explicat recent situaţia Cristina Dolgheanu, inspector şcolar al sectorului 3 din Bucureşti. 5. Între timp, pe când încă mai  jonglau cu festivităţile de deschidere a anului şcolar şi deficitul de cadre didactice, mii de directori s-au trezit fără funcţii. În locul lor au venit colegi mai răsăriţi, "asortaţi" cu partidele de la guvernare. "E adevărat că s-au făcut astfel de schimbări cu fiecare guvern nou, dar niciodată de o asemenea amploare. E ca pe vremea comuniştilor, când puteai avansa în carieră până la un nivel, iar de acolo urcai doar dacă erai membru de partid", atrăgea atenţia Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. Formarea cadrelor didactice care vor preda la clasa zero, o promisiune măreaţă anunţată de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. 3,2 milioane de copii încep, astăzi, anul şcolar 2012-2012. Elevii se vor bucura de prima vacanţă între 5 şi 11 noiembrie Părinţii: "Arată ca un experiment pe copii" Ideal ar fi fost, spun reprezentanţii părinţilor, ca micuţii de şase ani să intre pe mâna unor adulţi 100% capabili să-i instruiască. "Avem un sentiment de nelinişte la gândul că vor fi preluaţi de nişte persoane atât de tinere. Tot ce putem spera este că filtrele inspectoratelor au fost riguroase, că aceşti oameni au cursuri şi ceva practică pedagogică", spune Mihaela Gună, preşedinta Asociaţiei Părinţilor Elevilor. Potrivit acesteia, marea îngrijorare a părinţilor este faptul că elevii vor trebui să schimbe mai mulţi dascăli până la încheierea ciclului primar. "Nu putem vorbi de o constantă a cadrelor didactice, dacă nu ştim ce va fi la anul. Totul este un experiment", crede Mihaela Gună. CITIŢI ŞI:

  • GHID complet al noul an şcolar. S-au stabilit vacanţele, când se dă BAC-ul şi Evaluarea Naţională. VEZI calendarul
  • Peste 3 milioane de copii încep mâine şcoala. CUM să îi învăţaţi SĂ ÎŞI INTRE ÎN RITM