Continuam publicarea fragmentelor din cartea de memorii a lui Gunter Grass, "Decojind ceapa", care, la un an de la publicarea in Germania, va aparea in septembrie la Editura Polirom, in traducerea lui Victor Scoradet.
In acest volum, scriitorul german povesteste ca a fost soldat in trupele naziste Waffen-SS la 17 ani, lucru pe care-l ascunsese pana acum si pe care el el insusi, victima a seductiei si a orbirii, incerca sa-l uite.
„Ce harababura in capetele de sub parul tuns scurt. Abia devenise incredibil de clara, ca imaginea voluntarului in serviciul Reich-ului in varsta de saisprezece ani incepe deja sa se estompeze de la margini spre mijloc.
Nu ca mi-ar deveni mai strain decat m-am obisnuit intre timp sa-mi fie, dar e ca si cum eul meu in uniforma ar incerca sa spele putina. Pana si la umbra lui renunta si incearca sa se topeasca printre aceia apasati de o vina usoara.
Mai tarziu, acestia au existat in exces. In afara de indeplinirea datoriei, lor nu li se putea pune nimic in carca. Cu glasurile unite in cor, ei cantau: „Nu-i astazi tara mai frumoasa...” si, ca victime ale seductiei si orbirii, insirau circumstante atenuante, faceau pe nestiutorii si-si confirmau unii altora un grad maxim de ignoranta.
La fel cum si mie vor sa-mi vina in ajutor scuze neintemeiate si ispita de a incaleca pe mielul nevinovat, de indata ce pe foaia cepei insemnari marginale scrise marunt, presarate mult prea convingator cu anecdote si povesti saturate de atmosfera vor sa ma distraga de la ceea ce se vrea uitat, dar se pune, cu toate astea, de-a curmezisul.
Dupa aceea trebuie sa-mi extrag, din nisa de deasupra pupitrului inalt din sufragerie, chihlimbarul cel mai transparent ca sa aflu cat de putin fusese afectata credinta mea in Führer, in ciuda unor fisurari verificabile ale fatadei, in ciuda vorbelor, din ce in ce mai multe, rostite in soapta si a frontului care se retragea pretutindeni, acum si in Franta.
Sa crezi in el nu solicita nici un efort, parea o joaca de copii. El a ramas teafar si era ceea ce reprezenta. Privirea lui ferma, de fiecare data patrunzatoare. Uniforma lui cenusie de campanie, fara nici o etalare de decoratii. Purtand numai Crucea de Fier din Primul Razboi Mondial, pictat in marime naturala, astfel aparea el oriincotro te uitai. Vocea lui parea ca vine de sus. El supravietuia oricarui atentat. Oare nu era ca si cum l-ar fi protejat ceva de neinteles, cum ar fi Providenta?”