Fotomodelul cu CEI MAI FRUMOȘI SÂNI și POSTERIOR, surprins de polițiști într-o IPOSTAZA INCENDIARĂ? A cerut „CLEMENȚĂ” - FOTO

Fotomodelul cu CEI MAI FRUMOȘI SÂNI și POSTERIOR, surprins de polițiști într-o IPOSTAZA INCENDIARĂ? A cerut „CLEMENȚĂ” - FOTO

Un fotomodel din Marea Britanie, despre care se spune că are sânii perfecți a primit interdicție de a mai conduce pe drumurile publice, după ce a fost prinsă de autorități gonind pe un drum interzis și sub influența băuturilor alcoolice.

Holly Peers, în vârstă de 32 de ani, este considerată de experți drepte femeia cu cei mai frumoși sâni din Marea Brianie.

Vedeta a fost operită de polișiști pe un segment de drum, unde circulația autovehiculelor fusese interzisă. 

Lui Holly i s-a cerut să sufle în alcootest, dar nu a reuși, așa că a fost dusă la secșia de poliție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, vedeta a cerut clemență în fața autorităților, susținând că a băut două beri, înainte de a se urca la volan.

Autoritățile i-au interzis să mai conducă timp de 12 luni și a fost amendată cu 400 de lire sterline. 

Holly Peers este considerată a fi fotomodelul cu cei mai frumoși sâni și cel mai generos posterior din Marea Brianie, aflându-se în top 100 cele mai sexy femei, potrivit clasamentului efectuat de Nuts Magazine.