Fotografiile lui Koudelka din timpul INVAZIEI de la Praga, pe simeze I FOTO

„Invazie ’68 Praga”, o colecție de lucrări ale faimosului fotograf ceh Josef Koudelka, se vede de joi la Timișoara, într-o expoziţie care face parte dintr-un proiect european.

Expoziţia poate fi vizionată la halele Timco de pe strada Circumvalaţiunii până în data de 6 aprilie, de marţi până duminică, între orele 10,00-19,00. Cu ocazia vernisajului a fost lansată și versiunea în limba română a albumului „Invazie ’68 Praga”, care cuprinde 249 de fotografii, majoritatea nepublicate până acum, textele declaraţiilor oficiale, mărturii din perioada respectivă şi un studiu al evenimentelor din august 1968. Potrivit lui Koudelka România a fost „singura dintre ţările semnatare ale Pactului de la Varşovia care a refuzat să participe la invazie”. Invazia

La începutul anului 1968, Alexander Dubček care devenise prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia (KPC), a iniţiat „Primăvara de la Praga”, un program de reforme care instituia „socialismul cu faţă umană”.  Acesta viza liberalizarea vieţii publice, desfiinţarea cenzurii presei, libertatea de a călători, consolidarea normelor de drept, o economie de piaţă. Pe 20 august, trupe ale ţărilor membre ale Pactului de la Varşovia, cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia. Cehoslovacii au protestat. În Praga, demonstranţii s-au aşezat în piaţa Venceslas  şi s-au apărat cu cocteiluri Molotov sau cu pietre. 50 de persoane au murit şi alte aproximativ 500 au fost rănite, după care populaţia a trecut la o rezistenţă pasivă. La îndemnul partidului, în 23 august a fost organizată o grevă generală în toată țara. Timp de o oră au urlat sirenele, nu mai lucra nimeni, militarii străini erau trataţi cu ostilitate, au apărut staţii clandestine de radio prin care populaţia era ţinută la curent cu desfăşurarea evenimentelor. Invazia din 1968 a fost comparată de populaţie cu a trupelor hitleriste din 1939. După o săptămână, întreaga conducere politică a Cehoslovaciei a fost dusă la Moscova iar condiţia pentru retragerea trupelor străine a fost renunţarea la reforme. În timpul celor șapte zile din august 1968 Josef Koudelka, pe atunci în vârstă de 30 de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reușit ulterior să le scoată din țară, emigrând în Franța. Fotografiile lui au fost publicate de agenția Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaționale cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menționa numele autorului. În același an Koudelka a primit un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit „fotografului ceh anonim“ medalia de aur Robert Capa.