FOTO. S-a aflat adevărul despre cum face bani Adelina Pestrițu. Cine se află în spatele ei

FOTO. S-a aflat adevărul despre cum face bani Adelina Pestrițu. Cine se află în spatele ei

Adelina Pestrițu este unul dintre cei mai apreciați influenceri din România, dar și unul dintre cei mai bine plătiți. Bruneta nu semnează niciun contract de promovare mai jos de 2000 de euro, iar asta nu pentru că vrea să se îmbogățească de pe urma contractelor de publicitate, ci pentru că, la rândul ei, are o sumedenie de plăți de făcut.

Are o grămadă de campanii de publicitate și promovează o sumedenie de produse, însă nu oricine își permite o colaborare cu Adelina Pestrițu. Cea care a fost desemnată cel mai bun influencer al anului 2019 în România are și cele mai mari tarife.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/8

Pentru o simplă postare pe contul ei de Instagram, prețul începe de la 2000 de euro și crește în funcție de complexitatea colaborării. Chiar dacă cele mai multe fotografii sunt realizate de soțul ei, Virgil Șteblea și prelucrate de ea, Adelina are în spate o întreagă echipă pe care trebuie să o remunereze. Nu doar că are hairstilist personal, make-up artist, stilist sau persoană care se ocupă de contul ei de TikTok, dar acești oameni din staff-ul ei o însoțesc la evenimente și la filmări, tocmai pentru a se asigura că imaginea ei este fără cusur.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar zilele trecute, la evenimentul revistei Viva, Adelina Pestrițu a venit însoțită de doi dintre oamenii care se ocupă de imaginea ei și cu care, de-a lungul timpului a legat o prietenie apropiată. Fotoreporterii EVZ au întâlnit-o în momentul în care părăsea locația unde se ținuse evenimentul.

Cu ochii în telefon, pesemne că posta încontinuu pe site-urile de socializare, Adelina se lăsa ghidată de Valentin Alexandroae, cel care se ocupă de părul ei și de Alexandru, cel care are grijă de contul de TikTok. Dacă cu Valentin este prietenă de ani buni și deja a devenit o rutină în a însoți atât la evenimentele mondene, cât și pe platourile de filmare a spoturilor pe care le realizează pentru diverse brandu-uri, cu Alexandru s-a împrietenit recent.

„Lucrez cu un băiat pe care l-am angajat să mă ajute cu filmările și pozele, care între timp mi-a devenit și prieten. Este imposibil să petreci atât de mult cu o persoană fără să existe chimie. Deja ne cunoaștem bine și știm exact care ne sunt limitele. Prefer să lucrez numai cu echipa mea pentru că ei știu exact ce îmi place, ce mă avantajează sau ce mă pune într-o lumină mai puțin bună. Sigur că echipa pe care o am în spate este numeroasă și formată din mulți oameni alături de care am evoluat în toți acești ani”, a declarat Adelina într-un interviu dat pentru revista Unica.