Fotbaliștii Stelei joacă în defensivă pentru Mihai Stoica

Fotbaliștii Stelei joacă în defensivă pentru Mihai Stoica

Într-o încercare patetică de a-i impresiona pe magistrați, 10 steliști au făcut front comun, ieri, și s-au dus la Curtea de Apel, pentru a-l susține pe Meme.

Pentru că tot se pregătesc să câștige Liga I, pentru al doilea sezon consecutiv, și au parte de un final mai relaxat de campionat, jucătorii echipei Steaua își fac timp și pentru activități extra-fotbalistice.

Ieri, 10 „militari” și-au unit forțele și au călcat apăsat pe drumul ce duce către Curtea de Apel, pentru a fi alături de Mihai Stoica, fostul manager al Stelei, condamnat pentru 3 ani și 6 luni în „Dosarul Transferurilor”. Meme a așteptat cu sufletul la gură judecarea contestaţiei dar, spre disperarea sa, judecătorii au decis amânarea apelului, pentru data de 23 mai.

„Nu ești tu cel care se află după gratii!”

Ne puteți urmări și pe Google News

Stelistul a cerut să-i fie anulată condamnarea, pentru că judecătorii l-au trimis după gratii bazându- se pe vechiul Cod Penal. În momentul în care a auzit de amânare, Stoica a luat foc și a strigat la unul dintre magistrații Curții de Apel: „Nu ești tu cel care se află după gratii! Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă este ușor să amânați, dar eu fac pușcărie degeaba. Am venit de la ora 6.00 dimineața, pentru ca dumneavoastră să amânați acum. E uşor de vorbit, însă eu stau la puşcărie”, a tunat Meme, conform B1 TV.

Lui i s-a explicat că trebuie să aștepte publicarea în Monitorul Oficial a sentinței date de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Astfel, și Meme, și jucătorii Stelei au bătut drumul de pomană, ieri, la Curtea de Apel.

Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a reprogramat antrenamentul de dimineață, de la ora 9.00 la 11.00, pentru ca elevii săi să poată schimba câteva cuvinte cu fostul manager. E drept, ei ar fi putut să-l întâlnească pe Stoica în timpul unei eventuale vizite la Penitenciarul Rahova, acolo unde se află încarcerat fostul șef din Ghencea.

„Normal că e foarte greu fără Meme”

Steliștii s-au folosit de notorietatea lor, încercând să-i supună unui șantaj emoțional pe cei care vor decide soarta unuia dintre condamnații din „Dosarul Transferurilor”. Mai discret a fost Laurențiu Reghecampf, cel care, săptămâna trecută, a mers la Penitenciarul Rahova pentru a vorbi cu prietenul său.

Alexandru Chipciu, Cristi Tănase, Lukas Szukala, Mihai Pintilii, Andrei Prepeliță, Claudiu Keșeru, Daniel Georgievski, Adi Popa, Nicolae Stanciu și Iasmin Latovlevic au așteptat în zadar un moment în care să poată vorbi cu Meme, dar oportunitatea nu s-a ivit. „Normal că este foarte greu fără Meme”, s-a limitat să spună atacantul Claudiu Keșeru.

Fratele mai mare al jucătorilor

Dezamăgiți, jucătorii au plecat spre antrenament și au revenit la treburile obișnuite. Mihai Stoica a știut întotdeauna să-și apropie jucătorii, indiferent că a lucrat la Oțelul Galați, Steaua sau Unirea Urziceni.

„Dacă îl sună un jucător la 2 noaptea și îi spune că are nevoie de ceva, se trezește și se duce să-l ajute”, povestea, cu ani în urmă, Corina, soția lui Meme.