Fotbalişti fără adăpost, în film

DOCUMENTAR. Casa de producţie Libra Film pregăteşte un documentar despre prima participare a României la Homeless World Cup - cupa mondială de fotbal destinată persoanelor fără casă - de la Melbourne (1-7 decembrie).

Filmul, regizat de Claudiu Mitcu, după o idee de Tudor Giurgiu, va urmări transformarea jucătorilor care ne vor reprezenta în Australia din „iluştri necunoscuţi, trăind de pe azi pe mâine, în componenţi ai echipei naţionale de fotbal pentru această categorie defavorizată“.

Selecţia a fost realizată de Asociaţia „Centrul Creştin Metanoia“ din Timişoara, căpitanul echipei fiind Florin Bătrânu, fost jucător la Poli Timişoara. Până în prezent, au participat la competiţie 48 de ţări şi 500 de jucători.