Fostul vicepreședinte ANAF Romeo-Florin Nicolae - trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul vicepreședinte ANAF și fost director general al Direcției Generală Antifraudă Fiscală Romeo-Florin Nicolae pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA Romeo Florin Nicolae el este acuzat că, în calitate de consilier superior în ANAF—Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în iulie 2010, a pretins și primit de la un denunțător, reprezentant al unei societăți, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra factorilor de decizie din cadrul instituției pentru soluționarea favorabilă a unei contestații formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere.

Datorie uriașă

DNA precizează că decizia de impunere respectivă, privind obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de peste 13 milioane lei, fusese emisă ca urmare a unei inspecții fiscale de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova. "Ulterior, decizia de impunere a fost desființată parțial de ANAF—Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul diminuării obligațiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei", susțin procurorii.

În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de peste 21.000 lei depusă de Romeo-Florin Nicolae la Trezoreria Ploiești. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.