Prezent la o lansare de carte, în Cluj Napoca, celebrul Vasile Dâncu, fost vicepremier și strateg al PSD, dar și o personalitate care, în ultimii ani, a fost mai tot timpul în preajma cercurilor de putere, a declarat că nu mai are încredere în jurnalism și în jurnaliști.
Sociologul Vasile Dâncu a participat la lansarea volumului „Scrisoare unui copil nicicând născut”, de Oriana Fallaci, scrie site-ul destinat chestiunilor culturale, Clujulcultural.ro.
În momentul în care Vasile Dâncu a fost invitat să discute pe tema cărții, acesta a lansat un atac la ideea de presă și jurnalism.
„Am avut o utopie jurnalistică. Am crezut că jurnalismul poate schimba lumea. Probabil pentru că eram tânăr student, elev, când jurnaliștii chiar încercau să schimbe lumea. Astăzi mi-a dispărut această utopie. Nu mai am încredere în jurnalism. Sunt chiar dezamăgit de rolul pe care îl are jurnalismul aici. Războiul civil există. Există un război civil în fiecare seară pe care presa îl orchestrează. Pe canalele de televiziune vedem cel puțin două tabere care se războiesc pe non-teme, creând non realități pe non valori și cred că asta ucide și literatura, ne ucide sufletele, ucide și entuziasmul nostru, motivația noastră de a merge înainte. Foarte mulți oameni ies din spațiul public tocmai din cauza asta”, a spus fostul viceprmier.
Vasile Dâncu a fost tot timpul în siajul unor poameni foarte puternici din România, gen generalul locotenent Florian Coldea sau țefa DNA, Laura Codruța Kovesi, episodul din sufrageria lui Gabriel Oprea plasândul pe sociolog în apropierea acestora.
Vorbind despre carte, Vasile Dâncu a mai spus: ”Și foarte multă lume vine la o întâlnire cu un om al rezistenței cum este Oriana Fallaci probabil, pentru asta. Ea avea o cultură a rezistenței în familie. Dar aceasta nu este o carte scrisă de jurnalistul Oriana Fallaci. Am văzut, critica îl tratează ca un roman. Din punctul meu de vedere este un eseu filozofic de o foarte mare profunzime. Despre ea s-a spus că este un fel de semn de întrebare, o aotepoză a îndoielii. Este un fel de conștiință a secolului XX. Din păcate această carte se află în toate manualele de feminism. Studenții pornesc de la ideea că această carte este despre avort. Nu este adevărat. Este despre viață, despre posibilul avort, despre a ieși din viață”, a explicat Vasile Sebastian Dîncu.