Actorul George Burcea a împlinit 35 de ani și a sărbătorit peste Ocean, în New York, pentru că în această perioadă are loc și promovarea serialului în care a jucat.
Așa că actorul și-a luat iubita, pe Viviana Sposub și au plecat în America. Cum era de așteptat, George Burcea s-a bucurat de o mulțime de complimente și urări cu ocazia zilei sale de naștere, atât de la cei dragi, cât și de la fanii din mediul online. Cât despre petrecerea de ziua lui, cei doi îndrăgostiți au ales un local cu specific românesc, unde s-au distrat pe cinste alături de mai mulți prieteni. De ziua sa, actorul a avut parte de o urare specială. Viviana Sposub a postat și un videoclip romantic, în care se se sărută, apoi se iau în brațe, chiar lângă unul dintre cele mai cunoscute poduri din New York, cel din Brooklyn, având vedere către apă și o parte din oraș. Zâmbetele celor doi sunt de neprețuit și se vede cât de mult se iubesc.
George Burcea, aniversare în SUA, alături de actuala sa iubită, Viviana Sposub
Mai mulți fani au reacționat la vederea clipului și au postat numeroase mesaje de felicitare și complimentare. Aceștia i-au făcut cele mai frumoase urări, dar și cuvinte de laudă cu privire la relația frumoasă dintre el și Viviana Sposub. George Burcea trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Viviana Sposub de câțiva ani.
Cei doi se completează reciproc, iar postările de pe rețelele de socializare sunt mereu pe placul fanilor. Ei primesc o mulțime de complimente de la aceștia, reușind să se numere printre cuplurile preferate din showbizul românesc. Cu toate acestea actorul este în continuare în plină bătălie pentru custodia fetițelor pe care le are cu fosta lui soție Andreea Bălan. Ba chiar cei doi au și un proces în care se acuză reciproc de diferite calomnii pe care și le-au adus de-a lungul timpului.