Curtea de Apel București a decis ca, după patru luni, Niculae Bădălău să fie eliberat din arest. Fostul lider PSD a fost plasat sub control judiciar.
Drept urmare, fostul număr doi din PSD este un om liber, el neavând alte obligații penale, decât să nu ia legătură cu persoanele menționate în dosarul penal.
Curtea de Apel București a decis că Bădălău să nu fie plasat în arest la domiciliu, ci direct în stare de control judiciar.
Tot la termenul de vineri, Curtea de Apel București a mai decis ca Elena Matache inculpată în dosar, să fie plasată în stare de control judiciar.
Bădălău, fost senator de Giurgiu, este acuzat de dare de mită și trafic de influenţă într-un dosar trimis în judecată de către DNA București.
Care sunt acuzațiile aduse de DNA
Potrivit rechizitoriului prin care Bădălău a fost trimis în judecată, ”în zilele de 9 august şi 19 noiembrie 2022, în calitate de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, Niculae Bădălău i-a pretins primarului Dan Păsat să atribuie un anumit contract unei societăţi administrate de o rudă a lui Bădălău”.
Contractul la care se referea Bădălău era în valoare de șapte milioane de lei și avea ca obiect ”reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă”.
Bădălău i-ar fi promis primarului că îi va aproba două investiții ca urmare a intervenției sale la Compania Națională de Investiții.
Săltat din fața casei sale
Procurorii DNA mai susțin că Bădălău i-a promis primarului din Bucșani, anumite sume de bani, estimate la 170.000 de euro, pentru buna derulare a două contracte.
”În acelaşi context, la data de 19 noiembrie, Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menţionat mai sus, dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă, de la primăria respectivă. Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, inculpatul Niculae Bădălău i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare”, se arată în comunicatul DNA.
La scurt timp, Niculae Bădălău a fost așteptat de procurorii DNA în fața case sale, de unde a fost condus la audieri și, ulterior, arestat preventiv.