Fostul senator Cătălin Voicu, urmărit penal într-un nou dosar. Prejudiciul este de 1.650.000 de euro

Procurorii DNA au extins urmărirea penală faţă de suspectul Cătălin Voicu, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În perioada 2004-2005, Cătălin Voicu,  în calitate de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, a intervenit în mai multe rânduri pe lângă funcţionari din cadrul ELECTRICA S.A., ELECTRICA Serv S.A. și respectiv funcționari din cadrul  Ministerului Economiei şi Comerţului, pentru ca o firmă să fie favorizată în relaţia cu aceste societăți comerciale, dar și cu SISE Moldova şi respectiv SISE Muntenia Nord, în cadrul unor proceduri de achiziţie publică cu privire la produse / materiale de protecţie a muncii.

Super-protecția muncii

Concret, Voicul a solicitat acestora acordarea de contracte firmei respective, pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare aveau astfel de produse pe stoc, peste necesar şi la preţuri supraevaluate, achiziționate de la acelaşi furnizor. Aceste “intervenţii” au vizat, pe lângă încheierea contractelor, şi efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma respectivă. Ca urmare a acestor “intervenții” a fost produs un prejudiciu total de 61.802.997.320 lei vechi, din care:  52.848.928.279 lei, echivalent cu 1.391.339 euro, reprezentând diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicată de firma respectivă în relaţia cu SC Servicii Energetice Moldova SA (succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) și 8.954.069.041 lei (895.406,90 RON) echivalent cu 252.796 euro, reprezentând diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicate de firma respectivă în relaţia cu SC Electrica Serv SA – SISE Muntenia Nord.