Tribunalul București a dispus, după mai bine de 4 ani de când a început judecata, primele sentințe în dosarul în care este cercetat fostul senator Cezar Măgureanu. Fostul parlamentar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, judecătorii dispunând ca acesta să lucreze 60 de zile în folosul comunității la biblioteca din Giurgiu sau in cadrul Giurgiu Servicii Locale SA, potrivit Ziare.com.
Ginerele fostului senator, Sorin Adrian Gazdac, a primit o pedeapsa de 16 ani de inchisoare pentru mai multe infractiuni economice, iar Octavian Grecu, zis Butoane, la 11 ani de detenție. Decizia nu este definitivă.
In acest dosar, procurorii DIICOT au trimis in judecata 54 de persoane juridice si 53 de persoane fizice, printre care se afla membri ai clanului Butoane din Giurgiu, fostul senator Cezar Magureanu si persoane din conducerea ANAF, prejudiciul fiind de 168 milioane dolari.