Fostul șef al SIPA, Ovidiu Ioan Stoian, a fost desemnat șef în cadrul Serviciului de Informații Externe, după cum precizează jurnalistul Cătălin Tache de la cotidianul „Național”.
Ovidiu Ioan Stoian a lucrat încă din anul 1994 în SIPA, iar pe data de 30 decembrie 2003 a fost desemnat șef al structurii de către ministrul Justiției de la acea vreme, Rodica Stănoiu, și demis din funcție de către Monica Macovei la data de 7 aprilie 2005, când a prezentat un raport în fața Parlamentului.
Ovidiu Ioan Stoian a condus SIPA după demiterea lui Marian Ureche, și el fost angajat SRI.
Stoian este acum șef al Direcției de Analiza și Sinteza din cadrul Serviciului de Informații Externe, structură extrem de importantă a SIE.
„Deja nu trebuie sa ai prea multe date din interior pentru a ajunge la concluzia ca, in mare, cam toate gruparile intersate si care s erazboiesc astazi intre ele s-au „infruptat” din arhiva SIPA”, mai scrie Cătălin Tache în Național.