Fostul șef al TSD Bacău și un fost deputat italian pledează nevinovați în fața judecătorilor americani. Acuzațiile FBI: Vindeau lansatoare de rachete teroriștilor columbieni

Doi români şi un italian, arestaţi în decembrie în Muntenegru şi acuzaţi că au conspirat în Europa pentru a vinde arme unor informatori care au pretins că vor să doboare elicoptere americane în Columbia, au pledat nevinovat, joi, în faţa unui tribunal federal din New York, relatează AP.

Cristian Vintilă, Massimo Romagnoli şi Virgil Flaviu Georgescu au fost extrădaţi din Muntenegru, unde fuseseră arestaţi în decembrie. Vintilă şi Georgescu trăiau în România, iar Romagnoli în Grecia, au afirmat procurorii, potrivit mediafax.ro. "Potrivit acuzaţiilor, aceşti trei bărbaţi erau deja şi voiau să fie nişte vânzători de moarte, care să vândă arme sofisticate unor organizaţii teroriste", a declarat procurorul american Preet Bharara într-o declaraţie.

Procurorii susţin că Georgescu, Romagnoli şi Vintilă s-au oferit anul trecut să vândă arme, inclusiv mitraliere şi lansatoare de rachete, unor informatori care au pretins că sunt asociaţi cu Forţele armate Revoluţionare din Columbia. Actul de acuzare afirmă că informatorii le-au spus celor trei bărbaţi că vor folosi armele împotriva forţelor americane care ajută Guvernul columbian.

 

Cine sunt cei doi români

 

Unul dintre contrabandiști este Cristian Vintilă, fost lider al organizației de tineret a PSD și asociat cu Viorel Hrebenciuc și Dan Matei-Agathon într-o firmă de comerț. Băcăuanul Cristian Vintilă, un protejat al lui Viorel Hrebenciuc, și un fost deputat italian riscă închisoarea pe viață după ce au oferit arme uneia dintre cele mai sângeroase grupări teroriste.

  • Anchetatorii americani i-au filmat pe românii Cristian Vintilă și Virgil Flaviu Georgescu, pe 23 și 24 septembrie 2014, când prezentau cataloage cu pistoale, mitraliere și lansatoare anti-aeronave unor teroriști columbieni, conform datelor prezentate de Parchetul New York. De fapt, teroriștii columbieni erau agenți americani sub acoperire.

 

Vintilă a venit cu catalogul de mitraliere

 

Momirea rețelei a pornit din Statele Unite, acolo unde Georgescu desfășoară afaceri în statul Nevada. Acesta a fost contactat, în luna mai, de un agent sub acoperire. Georgescu era un broker de arme, și era cel care urma să facă legătura cu traficanții. Românul le-a făcut cunoștință falșilor contra bandiști cu doi traficanți. Este vorba de Cristian Vintilă, un angajat al statului român - Administrația Națională a Problemelor de Stat - și apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, și fostul deputat italian Massimo Romagnoli, stabilit acum în Grecia.

Afacerea a fost bătută în cuie pe 24 septembrie când Georgescu și Vintilă s-au întâlnit, în București, cu doi agenți DEA (Drug Enforcement Administration). Fostul lider al PSD Tineret Bacău din perioada anilor 2000-2005 a scos dintr-o mapă un bogat catalog de prezentare a armelor pe care le putea livra. Chiar a sunat pe cineva și s-a asigurat că poate livra armele alese de falșii teroriști.

În catalogul lui Vintilă erau incluse pistoale, mitraliere și lansatoare. Cei doi români nu au avut nicio problemă să vândă arme unei grupări teroriste care urma să le folosească pentru a ucide oameni nevinovați. Falșii teroriști și cei doi români au convenit să se întâlnească atunci când românii făceau rost de certificatele EUC - avizele legale de transport pentru livrarea armelor.

Intră în joc italianul

Agenții americani arată că pentru aceste avize este cooptat Romagnoli. Pe data de 8 octombrie, Vintilă, Georgescu și italianul s-au întâlnit cu trei agenți sub acoperire, care se recomandau ca teroriști FARC în localitatea Tivat (Muntenegru). În timpul întâlnirii, italianul le arată, pe un laptop deținut de Georgescu, modelul de avize obținut. Acesta și cei doi români sunt plătiți de falșii teoriști, însă nu apucă să se bucure de bani pentru că sunt reținuți de autoritățile americane. Toți trei riscă închisoarea pe viață.

Contrabandiști în funcții publice

Rețeaua de trafic de armament a fost capturată de anchetatorii americani cu ajutorul procurorilor DIICOT și a Serviciului Român de Informații (SRI). „Vreau să vă precizez că, în cooperare cu structuri din SUA, și SRI a contribuit la această operațiune, care se desfășoară de mai mult timp”, a declara George Maior, directorul SRI.

  • Pe site-ul Administrației Naționale a Rezervelor Statului și Problemelor Statului (ANRSPS), Cristian Vintilă apare, din 2010, ca fiind șef al Direcției pentru Probleme Speciale. „Nu-l cunosc pe Vintilă și nu știu ce atribuții avea. Nu știu despre implicarea sa în traficul de arme”, ni s-a răspuns de la secretariatul ANRSPS. Instituția are în obiectul de activitate, printre altele, „pe plan intern, managementul pe linia controlului armamentului”.

Sprijinul PSD a fost cel care l-a adus pe Vintilă în funcții publice. A început ca lider al PSD Tineret Bacău până a ajuns protejatul lui Viorel Hrebenciuc, fost lider al deputaților PSD, aflat în arest preventiv în dosarul retrocedării a 42.000 de hectare de pădure.

Asociați „celebri”

De fapt, Vintilă apare ca asociat, până în 2006, alături de Hrebenciuc și Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului (1992-1996 și 2000-2003), în firma Barter Grup. „Nu am luat niciun ban din firmă, am vrut doar sa-i ajut pe cei mai tineri din partid. Îl știu pe Vintilă de la PSD Tineret și atât”, a declarat Agathon. Vintilă a mai fost consilier județean și candidat pentru un loc în Camera Deputaților în anul 2008. Pe site-ul ANI, acesta a trecut în mai 2014 că era consilier la Camera Deputaților.

Massimo Romagnoli a făcut afaceri, până în 2006, în Grecia și Orientul Mijlociu. A avut mai multe funcții publice, iar în 2006 a ajuns deputat în Parlamentul de la Roma. A fost ales pe lista partidului Forza Italia, condus de fostul premier Silvio Berlusconi.

FARC face bani din cocaină

Potrivit procurorilor americani, FARC este cel mai mare furnizor mondial de cocaină. Membrii FARC au ucis și răpit cetățeni americani, ca represalii pentru asistența acordată de SUA luptei anticocaină din Columbia. Se estimează că gruparea teroristă a ucis din 1964 și până acum peste 4.000 de oameni, columbieni și turiști.