Fostul șef al Poliției din Cluj nu poate să justifice suma de 250.000 de lei, sumă care îi va fi confiscată. Decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă.
Înalta Curte a respins recursul chestorul Ioan Păcurar la decizia nefavorabilă luată de instanța inferioară, Curtea de Apel Cluj.
Chestorul a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI) după ce, în 2012 s-au observat diferențe între veniturile sale și cheltuieli. Mai exact, Păcurar a avut venituri de 840.164,76 lei între 2001 și 2012, iar cheltuielile sale au fost de 1,5 milioane de lei, potrivit Actualdecluj.ro.
“Constată că nu este justificată provenienţa sumei de 254.924 lei şi dispune confiscarea acestei sume de la persoana cercetată pe care o obligă să o plătească Statului în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a cauzei” – a fost sentința Curții de Apel Cluj atacată la Înalta Curte.