Fostul președinte Ion Iliescu după o lungă tăcere pune cărțile pe față. Ce a cerut de la conducerea PSD

Fostul președinte Ion Ioliescu a afirmat duminică seară că PSD, partid pe care l-a înfiițat trebuie să clarifice ideologia care a stat la baza formării lui. De asemenea, Ion Iliescu a spus că cerințele tinerilor sunt legitime și ar trebui luate în seamă

"Primul lucru pe care aș vrea să-l amintesc este tocmai punctul de plecare care a fost revoluția română, PSD-ul fiind partidul care duce mai departe idealurile și obictivele revoluției din decembrie 1989. Revoluția nu a însemnat doar un banal schimb de putere, ci instaurarea democrației, promovarea drepturilor și libertăților cetățenești, a unei noi ordini sociale, mai drepte pentru cei mulți, nu cred că aceste obiective au fost încă realizate în totalitate, încât să le scoatem de pe ordinea noastră de zi. Se impune o clarificare ideologică permanentă, clarificare care să permită reintegrarea acestor teme care au stat la apariția partidului nostru. Este momentul reafirmării opțiunii de stânga a partidului, al reafirmării valorilor democrației românești. Să consolidam acest partid, care s-a născut din istoria noastră, din eforturile noastre, din trăirile noastre, suferințele și victoriile noastre. Ceea ce cer acum tinerii sunt cerințe firești. De ce s-a renunțat la ele?", a spus Iliescu, la o televiziune de știri.

„O tendință periculoasă o reprezintă tentația unora de a substitui soluțiile la problemele sociale cu măsuri punitive, în loc să întărim dimensiunea socială a statului. Se impune o acțiune perseverentă pe toate planurile și pe toate mijloacele împotriva corupției, fenomen care subminează autoritatea.", a mai spus acesta.