Fostul președinte al Curții Constituționale: „Dacă în 10 ani n-ai avut timp să-l cauți, să-l prinzi, să-l judeci, mai are sens judecata?”

Augustin Zegrean Sursa foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Fostul președinte al Curții Constituționale a României, judecătorul Augustin Zegrean, a spus ceea ce majoritatea românilor gândesc. Dacă tu ca magistrat nu ești în stare să anchetezi și să soluționezi un dosar în zece ani, atunci prescriopția fapei penale este obligatorie.

Zegrean a declarat că pedeapsa are sens, atunci când se aplică întocmai și la timp, nu peste zece ani.

Fostul președinte al CCR a mai explicat că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu aveau niciun drept să pronunțe o decizie prin care au confirmat cele două hotărâri, din 2018 și 2022, pronunțate de Curtea Constituțională.

„Înalta Curte nu trebuie să dea această hotărâre, pentru că n-are competență să facă asta. Înalta Curte are competență să dea așa-zisele dezlegări de drept, adică să lămurească neclarități referitoare la o lege, nu la o hotărâre a Curții Constituționale. E ca și cum ar da o hotărârea Curtea Constituțională și ar veni Înalta Curte să explice ce a vrut să spună. Ce treabă are Înalta Curte cu această chestiune nu știu. Plus că decizia dată e ușor într-o altă direcție decât decizia Curții Constituționale. Ea dă un răspuns în două puncte”, a precizat Zegrean, într-un interviu pentru Adevărul.

Decizia ICCJ este contradictorie

Augustin Zegrean a mai spus că decizia pronunțată de ICCJ este contradictorie, cu cele două decizii pronunțate de CCR pe tema prescripției faptelor penale.

Potrivit lui Zegrea, persoanele judecate pentru diverse fapte penale din zona corupției, pot depune cerere de contestație în anulare, și să invoce prescripția, dacă termenul s-a împlinit între anii 2018 și 2022.

Nu același lucru îl pot face și persoanele judecate, care au invocat prescripția, și li s-a respins cererea de către judecătorul de caz. Aceste persoane nu mai pot depune contestație în anulare și să invoce prescripția faptelor penale.

„Este o absurditate fără limite. Adică, în cauzele în care instanțele au spus „nu ți se aplică prescripția” și care au încălcat astfel decizia CCR, vine Înalta Curte și spune că bine au făcut să nu respecte decizia CCR. Sunt curios cum va motiva Înalta Curte decizia, dar nu ai cum să motivezi un lucru prost. De două ori nu e în regulă”, a mai spus Zegrean.

Judecătorii sunt supuși. Ce rost mai are judecata ...

Zegrean mai spune că decizia corectă a celor de la ICCJ era de a respinge cererea, ca fiind inadmisibilă. Fostul magistrat a mai precizat că foarte mulți judecători români sunt ”supuși”, și cu teamă față de sistem, de a nu greși, iar pentru acest lucru au sesizat ICCJ.

„Decizia a venit la cererea mai multor Curți de Apel, ai căror judecători, în supușenia lor, ei simt nevoia să aibă pe cineva deasupra care să le confirme ce trebuie să facă. Nu aveau de ce să facă asta deoarece deciziile CCR sunt cât se poate de clare, cel puțin astea două care spun că din 25 iunie 2018, când s-a dat prima decizie, și până în 26 iunie 2022, când s-a dat a doua decizie, nu a mai existat întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”, a mai spus Zegrean, pentru Adevărul.