Fostul președinte al CJ Botoșani, condamnat la închisoare

Florin Țurcanu, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani a fost condamnat la patru ani și trei luni de închisoare cu executare.

Miercuri, Tribunalul Botoșani a dispus condamnarea la închisoare a fostului președinte al CJ Botoșani, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență și spălare de bani.

Florin Țurcanu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi trei ani de închisoare cu pentru spălare de bani. Acesta mai avea, însă, o condamnare într-un dosar în care era acuzat de fals şi uz de fals, astfel că judecătorii au l-au condamnat la pedeapsa cea mai grea, cea de trei ani de închisoare la care s-a mai adăugat un spor de un an şi trei luni.

„Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente, conform art.38 alin.1 din Codul penal, cu infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals pentru care inculpatul Ţurcanu Florin a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării prin sentinţa penală nr. 694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava.

În baza art.85 alin.1 din Codul penal din 1969 cu referire la art.15 alin.2 din Legea 187/2012 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penala nr. 694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava.

Descontopeşte pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani (modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava) în pedepsele componente şi anume: - 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, art.5 din Codul penal; - 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.291 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul Cod penal, art.5 din Codul penal în vigoare.

În temeiul art.40 alin.1 din Codul penal raportat la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, cu referire la art.10 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, contopeşte cele două pedepse a câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă cu pedepsele de 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr.694/13.03.2014 a Judecătoriei Botoşani (modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.752/11.12.2014 a Curţii de Apel Suceava) şi dispune ca inculpatul Ţurcanu Florin să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 1 an şi 3 luni (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa de executat fiind de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare”, este scris în sentinţă.

Totodată, Tribunalul a decis confiscarea specială a sumei de 260.306,16 lei de la Florin Ţurcanu.

În perioada 2012-2015, Ţurcanu a fost preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Acesta a avut şi un mandat de deputat și a fost și preşedinte al filialei Teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal. În present este liderul organizaţiei judeţene a ALDE.