Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, va candida într-un colegiu uninominal al Partidului Democrat Liberal, în judeţul Suceava.
Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care a prezentat şi cei 14 candidaţi din cele zece colegii uninominale din Camera Deputaţilor şi Senat.
Mircea Druc va candida pentru Camera Deputaţilor în colegiul Siret. Fostul premier la Republicii Moldova este născut în satul Pociumbăuţi, comuna Zăicani din judeţul Bălţi, iar la data de 25 mai 1990 a fost ales prim-ministru al RSS Moldova, cu niciun vot "împotrivă" şi o singură abţinere (din partea unui deputat din Tiraspol).
El a fost înlocuit din funcţie la 28 mai 1991 de către preşedintele de atunci Mircea Snegur.
Numele lui Druc apare şi într-o informare pe care Securitatea din România a trimis-o KGB-ului, despre persoanele care, vizitând Ambasada României din Moscova, s-ar fi exprimat “tendenţios” despre politica URSS. Informarea nu specifica concret în ce au constat exprimările tendenţioase, de aceea Mircea Druc a scăpat de puşcărie (Wikipedia).