Constantin Conţac a fost condamnat, astăzi, la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Sentinţa a fost dată la trei zile de la depunerea candidaturii ca independent pentru un post de senator în Colegiul 3 Botoşani.
Alături de Constantin Conţac, în acelaşi dosar a mai fost condamnat şi fiul său, Liviu, tot la trei ani de închisoare cu executare. Ioan Andrici, un apropiat al familiei, a primit o pedeaspă cu suspendare. Sentinţa a fost dată la trei zile după ce Conţan şi-a depus candidatura ca independent pentru un post de senator in Colegiul 3 Botoşani. Potrivit procurorilor DNA, Constantin Conţac ar fi desfăşurat, alături de fiul său, Liviu Conţac, fost director la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, afaceri cu bani publici constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi, respectiv, transport material. Iniţial, dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, însă la scurt timp dupa începerea procesului a fost strămutat la Braşov, la cererea procurorilor DNA. Tribunalul Braşov a dispus pe 23 martie 2011 achitarea lui Constantin Conţac şi a fiului acestuia, însă procurorii DNA au făcut recurs. Curtea de Apel Braşov a dispus condamnarea lui Conţac la doi ani de închisoare cu suspendare, dar atât el, cât şi procurorii au făcut recurs, iar Înalta Curte a decis astăzi condamnarea lui la 3 ani de închisoare cu executare. Conţan şi fiul lui au ajuns, în această seară, în jurul orei 18.00, în arestul IPJ Botoşani.