Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, joi, ca fostul ministru de Interne Gabriel Berca să rămână în arest preventiv. Decizia Curții Supreme este definitivă.
Gabriel Berca este judecat pentru trafic de influență. Aceeași decizie a luat instanța supremă și în cazul fostului deputat Mihai Banu, iar față de fiul său, Lucian Banu, a menținut controlul judiciar, informează Agerpres.
La data de 17 august, DNA a anunțat că procurorii Structurii Teritoriale Bacău i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca și pe Mihai Banu, senator și, respectiv, deputat la data faptelor, pentru trafic de influență.
În dosar a fost trimis în judecată, sub control judiciar, și Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influență.
Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea politică din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului.