Ex-magistratul Viorel Burzo, care a fost trimis în judecată de procurorul Daniel Morar, a câştigat la CEDO, împotriva României daune de 10.000 de euro, Curtea stabilind că acesta a fost deţinut în condiţii improprii, că nu a fost dus în termen rezonabil în faţa autorităţii judiciare, fiindu-i încălcat dreptul la viaţă privată.
CEDO a stabilit că în cazul fostului şef al Secţiei penale de la Curtea de Apel Cluj, Viorel Burzo, a fost încălcat articolul 3, referitor la interzicerea unui tratatament uman sau degradant. De asemenea, au fost încălcate prevederile referitoare la libertate şi securitate, prin prisma faptului că Burzo nu a fost adus în termen rezonabil în faţa autorităţii judiciare.
A mai fost încălcat articolul 8, referitor la respectul pentru viaţă privată şi de familie, pe motiv că i-au fost interceptate discuţiile din biroul său, fiindu-i afectate şi drepturile parentale. CEDO a considerat că în cazul lui Burzo procesul a fost echitabil, iar prezumţia de nevinovăţie respectată.
Curtea a menţionat că autorităţile nu pot fi condamnate pentru ceea ce a scris presa despre fostul judecător. În consecinţă CEDO a condamnat statul român la plata a 10.000 de euro şi 1.500 euro cheltuieli de judecată. CEDO arată că Burzo a fost arestat pe 20 ianuarie 2001, când era şeful Secţiei penale a Curţii de Apel Cluj, sub acuzaţia de trafic de influenţă.
Condiţii inumane la Jilava
Burzo a fost dus în arestul poliţiei Cluj, unde a stat 11 zile, într-o celulă de la subsol, de 5,75 metri pătraţi, fără încălzire, împreună cu alte două persoane. Fostul judecător s-a plâns că i se permitea să se ducă la toaletă doar de două ori pe zi, că a fost considerat vinovat înainte de condamnare, în articolele apărute în presă, şi că i-au fost ascultate discuţiile din biroul său. Burzo s-a plâns şi de condiţiile inumane de la închisoarea Jilava, unde a stat până în august 2002.
În 2001, fostul judecător a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, fiind decăzut din drepturile părinteşti. Dosarul său a fost instrumentat de actualul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, care la acel moment era delegat în cadrul Parchetului General.
Burzo era acuzat că a cerut 5.000 de mărci şi un set de oale Zepter pentru a interveni într-un dosar de la Curtea de Apel Cluj.