Fostul director Termolectrica, Ioan Ungureanu, reţinut de procurorii anticorupţie. DNA cere arestarea

Fostul director general al Termolectrica, Ioan Ungureanu, a fost reţinut, astăzi, pentru 24 de ore, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, informează un comunicat al DNA.

Alături de Ungureanu au mai fost reţinute alte trei persoane: executorul judecătoresc Dragoş Paul Rocoşanu, avocatul Benone Ovidiu Voicu din Baroul Bucureşti şi avocatul stagiar Ioan Daniel Ionaş, reprezentant al societăţii comerciale Recovery Best Solution SRL. Potrivit DNA, în cursul lunii august 2007, S.C. Termoelectrica S.A. a chemat în judecată S.C. Electrica S.A. pentru o datorie pe care aceasta din urmă o avea de achitat. Ulterior, Ioan Ungureanu, la acea vreme director general al Termoelectrica, ar fi cesionat respectiva creanţă, în mod ilegal, avocatului Benone Ovidiu Voicu, după care ar fi încheiat cu acelaşi avocat un contract de asistenţă juridică în litigiul respectiv. Astfel, la 30 martie 2009, instanţa a obligat S.C. Electrica să achite avocatului Voicu suma de 31.557.229,06 lei (adică 7 470 000 euro), ce includea datoria iniţială plus penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată. Procurorii mai susţin că în perioada aprilie-august 2009, “prin manevre frauduloase desfăşurate în cadrul procedurii de executare silită”, executorul judecătoresc Dragoş Paul Rocoşanu şi avocaţii Voicu şi Ionaş ar fi încărcat, în mod nejustificat, nota de plată pe care S.C. Electrica S.A urma să o achite ca urmare a executării silite, până la valoarea de  78.654.057,04 lei (18.621.381 euro). Această sumă ar fi revenit în totalitate societăţii comerciale Recovery Best  Solution SRL, reprezentată de avocatul stagiar Ioan Daniel Ionaş şi Cabinetului de avocat Benone Ovidiu Voicu. Aceste manevre ar fi avut loc în condiţiile în care SC Electrica SA plătise deja către Termoelectrica suma stabilită în sentinţa instanţei de judecată, în două tranşe, pe 29 mai 2009 respectiv 16 iunie 2009. În acelaşi timp, precizează DNA, avocatul Benone Ovidiu Voicu ar fi falsificat contractul de asistenţă juridică semnat cu SC Termoelectrica SA, prin faptul că ar fi înscris un onorariu de 5.000.000 lei, deşi iniţial nu fusese precizată nicio sumă. În baza acestui contract, executorul judecătoresc Rocoşanu ar fi executat silit şi Termolectrica, obligând societatea să îi achite avocatului suma de 7.812.650 lei (1.851.338 euro), adică onorariul din contractul falsificat la care s-au adăugat penalităţi. „Printr-un mod de operare similar, care a presupus manevre frauduloase (inexistenţa titlului executoriu şi stabilirea unor cheltuieli de executare supraevaluate), cei trei inculpaţi au determinat executarea silită a S.C. Asirom Teleorman S.A. până la concurenţa sumei de 10.000.000 lei (2.370.000 euro). De asemenea, inculpatul Rocoşanu Dragoş Paul, în calitate de executor judecătoresc, a executat silit un imobil situat în Bucureşti, cu încălcarea drepturilor de creanţă a părţii vătămate , în favoarea unui alt creditor, neîndreptăţit”, mai spune comunicatul DNA. Cei patru inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ioan Ungureanu a fost numit la conducerea Termoelectrica în septembrie 2007, de Varujan Vosganian, ministrul Economiei, și a fost eliberat din funcţie în februarie 2009, de ministrul Adriean Videanu. În prezent, el ocupă funcția de director comercial al Termolectrica.