Fostul director care a vândut vagoanele CFR la fier vechi rămâne în arest

Curtea de Apel Timişoara a respins, în noaptea de luni spre marţi, printr-o sentinţă definitivă, ca nefondate contestaţiile venite din partea inculpaţilor din lotul ''CFR la fier vechi'' şi a DIICOT, privind starea de arest preventiv sau controlul judiciar, în cazul unei singure persoane contestaţia fiind admisă în parte, informează agerpres.ro.

''Respinge ca nefondate contestaţiile declarate de DIICOT Timişoara, precum şi de inculpaţii: Crăciun Mihuţ Constantin, Ciobanu Daniel, Bărculeţ Pavel, Enache Florin-Claudiu, Niculescu George, Corodan Gelu Ioan, Mutaşcu Mihai, Rădulescu Stănel, Derscaru Cristian-Valeriu, Luca Ovidiu-Dumitru, Voica Maria, împotriva încheierii penale pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş. Admite în parte contestaţia formulată de inculpatul Filip George Corneliu împotriva aceleiaşi încheieri penale, în sensul că înlocuieşte dispoziţia impusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş, de a nu depăşi limita teritoriala a judeţului Timiş, cu măsura de a nu depăşi limita teritorială a României, fără acordul prealabil al organelor judiciare. Definitivă'', arată soluţia Curţii de Apel Timişoara pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu.

Magistraţii Tribunalului Timişoara au emis săptămâna trecută mandate de arestare preventivă pe numele fostului director general al CFR Marfă Mihuţ Constantin Crăciun şi în cazul altor trei directori din cadrul companiei, iar pentru alte şase persoane au dispus arestul la domiciliu în dosarul 'CFR la fier vechi'. În afară de Crăciun, judecătorii au dispus arestarea preventivă a lui Daniel Ciobanu, director operaţiuni dezvoltare, Pavel Bărculeţ, director departament vânzări - trafic, şi Florin-Claudiu Enache, director vagoane.

Totodată, instanţa a decis ca Mircea Ion Maşcovescu, Mihai Mutaşcu, Gelu-Ioan Corodan, George Niculescu, Stănel Rădulescu şi Ovidiu-Dumitru Luca să fie cercetaţi în arest la domiciliu. În cazul altor nouă persoane, instanţa a decis că acestea pot fi cercetate sub control judiciar.

În dosar se fac cercetări faţă de 40 de persoane, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals.