Fostul director al PSV Company – fostă Petromservice SA – a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, fals şi constituire a unui grup criminal organizat. PSV Company este controlată de Sorin Oviciu Vîntu şi sindicalistul Liviu Luca şi deţine, printre altele, acţiuni şi la grupul de presă Realitatea – Caţavencu.
Procurorii DIICOT îl acuză pe fostul director al PSV Company (Petromservice SA), Sorin Mihai, de constituire a unui grup infracţional, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de Sorin Mihai au mai fost trimise în judecată 12 persoane din fosta conducere a PSV Company.
Grupul a retras sume considerabile din conturile societăţii, prin încheierea unor contracte fictive între aceasta şi diverse alte firme, în valoare totală de 6,5 milioane de euro. Inculpaţii s-au sustras, apoi, şi de la plata taxelor şi impozitelor, întocmind şi depunând la organele fiscale bilanţuri anuale, deconturi de TVA şi declaraţii privind obligaţiile de plată falsificate, în vederea ascunderii sursei impozabile sau taxabile. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu alte 2,4 milioane RON.
Anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism şi a mai multor imobile, situate în municipiile Bucureşti, Ploieşti şi în localităţile Corbeanca, Domneşti, Sinaia şi Câmpina, precum şi indisponibilizarea sumelor de bani aflate în conturile inculpaţilor. Cauza urmează a fi judecată de Tribunalul Bucureşti.
PSV Company este controlată de Sorin Ovidiu Vîntu şi sindicalistul Liviu Luca, prim-vicepreşedinte CNSLR-Frăţia şi deţine acţiuni şi în cadrul grupului de presă Realitatea – Caţavencu.