Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 11 ani de închisoare cu executare, dar decizia instanţei nu este definitivă.
Bivolaru a fost arestat în august 2013 alături de alte persoane, într-un dosar de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Conform Mediafax, magistraţii l-au condamnat joi pe Bivolaru la 11 ani de închisoare pentru complicitate la furt calificat cu mai multe consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, la patru ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, în formă continuată, la şapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru spălare de bani, în formă continuată.
Instanţa a contopit pedepsele şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 11 ani de închisoare, precum şi doi ani interzicerea unor drepturi după executarea pedepsei închisorii de 11 ani.
Tribunalul Constanţa i-a condamnat şi pe cei zece complici ai lui Bivolaru la pedepse cuprinse între trei ani şi 10 ani de închisoare. Cei 11 inculpaţi trebuie să plătească peste 700.000 de lei statului român.
Decizia de joi a Tribunalului Constanţa nu este definitivă, având drept de apel în zece zile de la comunicare
Fostul deputat Gabriel Bivolaru şi ceilalţi membri inculpaţi sustrăgeau ţiţei din conductele societăţii CONPET prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone ascunse în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară, de unde erau transferate într-o cisternă, apoi îl duceau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari.