Reținuți de DNA. Scandalul milioanelor de euro decontate ilegal la Casa Națională de Asigurări s-a finașizat azi-noapte prin reținerea mai multor persoane. Printre ei fostul consilier al lui George Maior și președintele Casei.
Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marian Burcea, fostul consilier al lui George Maior, Sergiu Ciobanu, medicul Ion-Răzvan Geambașu, care asigura interimatul Direcției Medic-șef din cadrul CASMB și o avocată au fost reținuți de DNA. Surse judiciare au precizat pentru Libertatea.ro că fostul consilier al fostului șef al SRI ar fi acuzat de trei acte materiale ale faptei de trafic de influență, în sensul că ar fi promis că poate interveni la factori de decizie din CNAS pentru favorizarea unei firme interesate.
Sursele citate punctează că promisiunea de intervenție de referea la directorul CNAS, Marian Burcea.
Mai precis spun sursele citate, dosarul ar fi fost declanșat de denunțul reprezentantei uneia dintre firmele care dorea să obțină contracte cu casa privind servicii de îngrijire la domiciliu.
Aceasta ar fi explicat procurorilor anticorupție în detaliu mecanismele de fals și fraudare a banilor destinați acestui segment, respectiv cel al îngrijirii la domiciliu.
Aceleași surse afirmă că luni bune denunțătoarea ar fi colaborat cu anchetatorii și ar fi purtat tehnică de înregistrare ambientală, producând astfel probele necesare procurorilor DNA pentru demararea dosarului.
Articol Integral AICI