Foştii procurori Ciprian Man şi Cristian Ardelean, puşi sub acuzare de Adina Florea

Foştii procurori Ciprian Man şi Cristian Ardelean, puşi sub acuzare de Adina Florea

Potrivit unor surse, foștii procurori DNA Ciprian Man și Cristi Ardelean au fost puși sub acuzare de procuroarea Adina Florea - Secția Specială.

Procurorii în cauză sunt acuzaţi că ar fi încercat să intimideze judecătorii de la Curtea de Apel Oradea după ce au apărut în spaţiul public acele înregistrari cu ei în timp ce puneau la cale cum să facă dosare penale unor judecători ca ”să intre frica în ei”.

Aşadar, potrivit surselor, procuroarea Adina Florea de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justitie (SIIJ), a început urmărirea penala împotriva a trei magistrati de la Oradea: fosta şefă a Secţiei Penale şi fost vicepreşedinte al Tribunalului Bihor, Crina Muntean, fostul şef al DNA Oradea, Ciprian Man şi fostul procuror DNA Cristian Ardelean, potrivit unor surse judiciare.

În iulie 2019, Inspecţia Judiciară a cerut CSM să-i sancționeze pe procurorii orădeni, Ciprian Man şi Cristian Ardelean, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, acuzându-i de ”manifestări ce aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Intimidarea

În înregistrare apărută în spațiul public arată că procurorul Ciprian Man ar fi spus într-o ședință „Dacă începi urmărirea faţă de astea două judecătoare, îi trimite Adi în judecată pe ăia trei, o să mai intre frica…”, iar Ardelean ar fi spus „Se mai liniştesc, da! Sută la sută. Și dacă nu se liniştesc, măcar dacă tot o fac să le dăm motive să aibă boală...”.