Foştii miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu au fost trimişi în judecată în dosarul "Poşta"

Fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, fostul ministru al comunicaţiilor, Zsolt Nagy, şi fostul director al Poştei Române, Mihai Toader, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul "Poşta".

Potrivit anchetatorilor, cei doi foşti demnitari vor ajunge în faţa magistraţilor Curţii Supreme, sub acuzaţia de abuz în serviciu. "În perioada anilor 2005 - 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii C.N.P.R. S.A. au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a Statului Român în proprietatea privată a S.C. IMOPOST DEVELOPEMENTS S.A., demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului României prin emiterea unui act normativ cu scopul de a «clarifica» situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel S.C. IMOPOST DEVELOPMENTS S.A.

În această modalitate, statul român a fost prejudiciat cu suma de 8.619.787 euro", se arată în rechizitoriul care va ajunge pe masa judecătorilor. Potrivit procurorilor, "S.C. IMOPOST DEVELOPEMENTS S.A. s-a constituit la data de 26 iulie 2005, fiind creată ca un parteneriat între C.N. Poşta Română S.A., S.C. PROCEMA S.A., S.C. COMNORD S.A. şi două persoane fizice. Scopul constituirii S.C. IMOPOST DEVELOPMENTS S.A. este demolarea de către societate a clădirilor existente pe terenul din Bucureşti, Calea Victoriei nr.133-135 şi edificarea unui imobil cu funcţiuni multiple. La data de 19 iulie 2005, conducerea Poştei Române a aprobat ca imobilul din Calea Victoriei nr.133-135 să fie adus de C.N. Poşta Română S.A. ca aport în natură la capitalul social al societăţii nou înfiinţate.În tot acest demers s-a urmărit favorizarea concernului S.C. PROCEMA S.A. - S.C. COMNORD S.A. astfel că, la nivelul anului 2005, sprijinul acordat concernului s-a realizat concomitent pe două planuri: ignorarea faptului că imobilul din Calea Victoriei este bun proprietate publică a statului şi subevaluarea acestuia". Astfel, cu ocazia aportării imobilului la S.C. IMOPOST S.A., inculpaţii Toader Dan Mihai, Lepădatu Emanoil şi Marinescu Andrei, în calitate de director general, director economic executiv şi, respectiv, director al Direcţiei de Dezvoltare Strategică, au subevaluat imobilul din Calea Victoriei nr. 133 - 135, "stabilind cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală a imobilului", se mai arată în rechizitoriu. "Trecerea efectivă a imobilului din patrimoniul Poştei Române în cel al IMOPOST trebuia însoţită de o evaluare a terenului astfel că firma inculpatului Folfă Ioan, S.C. TOPCADEX 99 S.R.L., a întocmit un Raport de evaluare a acestui teren, datat 21 iulie 2005, prin care a fost stabilită o valoarea imobiliară mult mai mică decât cea reală, diferenţa rezultată din subevaluare fiind de 3.652.244 euro. Având în vedere faptul că acest raport de evaluare trebuia întocmit de către un expert judiciar, iar Folfă Ioan nu avea această calitate, acesta a modificat raportul, a semnat în fals în locul unui expert din cadrul firmei sale şi a aplicat ştampila acestuia de expert judiciar. Atât Folfă Ioan cât şi expertul avuseseră anterior colaborări cu S.C. PROCEMA S.A. şi S.C. COMNORD S.A. iar inculpatul Lepădatu Emanoil, în calitatea sa de preşedinte al comisiei de selecţie a ofertelor pentru serviciile de evaluare, s-a asigurat că S.C. TOPCADEX 99 S.R.L. va realiza evaluarea terenului, pentru ca imobilul să fie evaluat de o firmă apropiată consorţiului şi girând practic subevaluarea imobilului", subliniază procurorii. Având în vedere că exista un litigiu pe rolul Curţii de Apel cu privire la dreptul de proprietate al Poştei Române asupra terenului, respectiv că făcea parte din categoria bunurilor proprietate publică ale statului şi deci nu putea fi înstrăinat, "inculpatul Nagy Zsolt, în calitatea sa de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, a iniţiat şi a avizat proiectul unei hotărâri de guvern prin care să se clarifice acest aspect.(...) Practic, Zsolt Nagy a iniţiat o de hotărâre de guvern cu caracter retroactiv asupra dreptului de proprietate a imobilului din Calea Victoriei nr.133-135, în vederea promovării intereselor private ale consorţiului format din S.C. PROCEMA S.A. şi S.C. COMNORD S.A", au concluzionat procurorii. Potrivit acestora, la scurt timp, "ministerului justiţiei, inculpatul Chiuariu Tudor Alexandru a avizat acest proiect de hotărâre de guvern cu ignorarea opiniei specialiştilor din subordine care susţinuseră că acest demers este ilegal". "Prejudiciul cauzat statului român prin înstrăinarea în mod ilegal a imobilului proprietate publică a statului român din Calea Victoriei nr.133-135 este în valoare de 8.619.787 euro, reprezentând valoarea de piaţă a terenului", au conchis procurorii DNA.