Firmele de la Codlea, implicate în scandalul gripei aviare din 2006, au obţinut în justiţie despăgubiri de 5,3 milioane lei de la stat.
Mai mult, patronii acestora au primit de la Parchetul General neîncepere sau scoatere de sub urmărire penală în dosarul în care erau acuzaţi de răspândirea bolilor la animale.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de către unul dintre patronii firmei Galli Gallo Codlea, fostă Pati Prod, Cătălin Muntean, cel care a declarat, ieri, agenţiei NewsIn că, până în acest moment, societatea a obţinut în instanţă 5,3 milioane de lei despăgubiri în urma unor procese intentate Ministerului Agriculturii. „5.000.000 de lei au fost obţinuţi în instanţă pentru păsările care ne-au fost omorâte atunci şi pentru furajele confiscate. Aceşti bani i-am încasat deja. Alţi 300.000 de lei ne-au fost acordaţi, prin hotărâri definitive şi irevocabile, de instanţele de judecată ca penalităţi pentru faptul că nu am primit la timp cele 5.000.000 de lei“, a precizat omul de afaceri.
În acelaşi timp, procurorii au renunţat la cercetările privind persoanele implicate în scandalul aviarei, pentru că legea a fost modificată, iar infracţiunea de „răspândire a bolilor la animale şi plante, falsificarea de alimente sau alte produse“ a fost înlocuită printr-o hotărâre de guvern din infracţiune în contravenţie.