Fosta şefă AEP, Ana Maria Pătru, a fost dată în judecată de către cei de la Siveco. Plângerea a ajuns la Tribunalul București, iar lui Pătru i se cer daune morale de 450.000 de lei.
Aceste despăgubiri sunt cerute din cauza lansării unor informaţii false în spaţiul public de către fosta şefă AEP (Autoritatea Electorală Permanentă).
„Siveco România a înaintat, pe 16 iunie 2017, chemarea în judecată a doamnei Ana Maria Pătru, ca urmare a lansării unor afirmații neadevărate în spațiul public, de natură să prejudicieze reputația companiei.
Au fost, astfel, făcute demersurile necesare în vederea apărării intereselor companiei și ale acționarilor săi. Instanței i s-a solicitat să constate încălcarea drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale ale Siveco România, prin afirmațiile neadevărate, răspândite cu rea credință în spațiul public de către doamna Ana Maria Pătru.
De asemenea, au fost cerute daune morale în valoare de 450.000 de lei”, spun cei de la Siveco.
Ana Maria Pătru a transmis Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 că este suspect că aproape toate licitațiile privind aplicațiile software de numărare și trasmitere a datelor au fost câștigate de compania Siveco, scrie profit.ro.