Instanța Curții de Apel București a decis că fosta șefă USR București, Roxana Wring, a colaborat cu Securitatea. Decizia judecătorilor confirmă verdictul dat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi în cazul acesteia.
Sentința Curții de Apel București, în cazul Roxanei Wring, nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
„Constată calitatea pârâtei de colaborator al Securităţii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în minuta publicată pe portalul Curții de Apel București.
În octombrie 2019, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a transmis Curții de Apel București o acțiune prin care solicita instanței să stabilească dacă Roxana Wring a avut calitatea de colaborator al Securității.
Ultierior, Roxana Wring a demisionat din USR și a pierdut mandatul de consilier general al Capitalei.
Fosta lideră a USR București a fost, potrivit CNSAS, unul dintre colaboratorii destoinici ai Securității. Conform unui articol publicat de Grupul de Investigații Politice, „Roxana Wring și-a scris singură angajametul de colaboarare cu Securitatea, pe care l-a și semnat cu numele real”.
Aceasta ar fi avut două nume conspirative sub care își semna declarațiile în fața ofițerilor, respectiv „R21” și „Rodica”. Potrivit sursei citate, Wring „i-a turnat la Securitate pe occidentalii care criticau regimul comunist și a fost direcționată să cultive relațiile cu un cetățean străin, pentru a-l turna apoi la Securitate”.
Mărturia Roxanei Wring
La momentul deconspirării sale, Roxana Wring a prezentat propria variantă despre colaborarea cu Securitatea, într-o lungă mărturisire postată pe Facebook. Ea a negat acuzațiile spunând că dosarul său a apărut în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și că ar fi o victimă a fostei Poliții Politice.
„Am plecat din România în 1980, la vârsta de 25 de ani. Imediat după terminarea facultății, la vârsta de 22 de ani, m-am angajat la ONT. (…) În 1979 m-am căsătorit cu un cetățean britanic și am solicitat acordul pentru a mă stabili împreună cu el în străinătate. După solicitări repetate, după ce mi s-a interzis să mai ghidez grupuri de turiști, după ce am fost nevoită să demisionez de la ONT, după o respingere nemotivată din partea statului și după un an de nopți nedormite, am primit acceptul de a părăsi România. Probabil că nu aș fi primit acest accept dacă nu traversam epoca în care Nicolae Ceaușescu încerca să mai păstreze aparențele în fața cancelariilor occidentale”, a povestit Roxana Wring în postarea sa.
Fosta lideră a USR București a spus că ar fi fost urmărită de Securitate încă din anii facultății și, în special, după ce a început să lucreze la ONT.
„Tind să cred acum, după tot ce am trăit şi am văzut, că era o practică a Securităţii de a-şi da girul şi de a-i ‘încadra’ birocratic pe toţi cei care lucrau în ONT, probabil în special cei care lucrau cu turişti străini. Dosarul l-am cerut în vara acestui an, tocmai pentru că apăruseră acuzaţii pe care le consideram aberante şi pe care am vrut să le demontez. Nu am avut timp să consult dosarele în detaliu. Doar am văzut că am dosar de urmărire şi dosar de reţea. Le-am cerut pe ambele în format electronic. Nu le-am primit nici până în ziua de astăzi. Am aflat că am şanse să le primesc spre finalul anului sau începutul celui viitor”, spunea atunci Roxana Wring.
Puteți citi întreaga sa postare, prin care și-a justificat relația cu fosta Securitate pe Evenimentul Zilei.
Roxana Wring: ”Nu sunt o eroină. Nu am luptat cu regimul”
Însă, imediat după decizia instanței, Wring a anunțat că o va contesta. "Voi contesta decizia de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti. (...) Aşa cum am mai spus, nu consider că am colaborat cu Securitatea ca poliţie politică. Imediat după facultate, am lucrat la ONT şi am semnat hârtii - în faţa superiorilor ierarhici - despre care consideram la vremea respectivă că fac parte din fişa postului. Nu am făcut rău nimănui, nu am pactizat cu sistemul, nu am fost o unealtă a lui.
De altfel, sistemul este cel care m-a hărţuit şi pe mine şi pe familia mea ani buni înainte şi după angajarea la ONT. Am un dosar de urmărire cu mult mai voluminos decât cel de colaborare. Dar asta nu mai contează foarte mult acum. Cei care vor să arunce cu pietre n-au nevoie decât de pretext. Pe care l-au primit încă de anul trecut. Din fericire, cei care au trecut prin experienţa totalitarismului înţeleg şi fără explicaţii. Nu sunt o eroină. Nu am luptat cu regimul. Însă nu am fost în niciun caz un pion al angrenajului opresiv dezvoltat de regimul comunist", a scris Wring, marţi, pe pagina sa de Facebook.