Inspectorii ANI susțin că Florentina Costache, fostă Teodorovici, director adjunct al Direcției Generale Relații Financiare Externe din cadrul AM POST Ministerul Transporturilor nu poate justifica 722.230 de lei, diferența dintre veniturile sale și cheltuielile din perioada 2000-2012.
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 722.230,92 Lei (aprox. 204.241 EURO), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2000 - 2012 de către Florentina Costache (fostă Teodorovici), funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, împreună cu familia.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate, împreună cu familia, de către Florentina Costache, în perioada 2000 - 2012.
Drepturile celui acuzat
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Florentina Costache (fostă Teodorovici) a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.