Un fost șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, condamnat definitiv pentru luare de mită, a fost eliberat din funcție în baza unui decret prezidențial semnat de președintele Klaus Iohannis.
Fostul magistrat Iulian Costin Văduvan a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu suspendare. El a fost acuzat că a primit bani și aproape 10 tone de carburant, benzină și motorină, de la diverși oameni de afaceri.
Fostul șef al Parchetului din Sinaia, Iulian Costin Văduvan, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi spălare de bani, ambele infracţiuni fiind săvârşite în formă continuată. Văduvan a primit bani şi carburanți de la doi oameni de afaceri, denunţători în cauză, pentru a-i proteja în diferite dosare în care erau implicaţi.
Astfel, în perioada 2007 – 2012, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror, el a primit, în mod repetat, de la un om de afaceri, aproape 10.0000 de litri de carburant auto pentru alimentarea autoturismelor ale căror proprietar era, în valoare totală de peste 46.000 de lei. În plus, procurorul a mai solicitat și diverse sume de bani care, adunate, au ajuns la 105.815,67 lei.
În schimb, Iulian Văduvan a oferit omului de afaceri protecție, ajutându-l să scape de acuzații în mai multe cauze care îl vizau.
„Aceste foloase au fost pretinse şi primite de magistrat în schimbul asigurării protecţiei omului de afaceri, în sensul soluţionării cât mai rapid sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunţător împotriva altor persoane şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau societăţile pe care le reprezenta”, se arată în actele de acuzare formulate de DNA.
Procurorii au mai stabilit că, în 2009, același procuror Văduvan a pretins şi primit de la un alt om de afaceri suma de 10.000 lei. Astfel, conform DNA, în opt ani, între 2007 și 2015, Iulian Văduvan a adoptat soluții favorabile celor doi afaceriști în 12 dosare penale.
Pe 3 martie, Iulian Costin Văduvan, fostul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: pedeapsă cu suspendare pentru o mită de peste 100.000 de lei și ”îngroparea” a 12 dosare penale!