Lui Careba nu i-a fopst de ajuns salariul de funcționatr public, și a înființat două societăți comerciale, care au funcționat illegal, derulând operațiuni financiare care au ajun s la 10.000.000 de lei. Suma totală pe care ar fi câștigat-o acesta în urma tranzacțiilor cu cele două societăți comericale se ridică la aproape 550.000 de lei.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, ”în perioada 2007 – 2014, inculpatul a denițut succesiv funcții de control și conducere în cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, Casei de Asigurări de Sănătate Timiș, Casei Naționale de Sănătate și Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (Vest) Timiș. În cei șapte ani, pentru a obține bani sau alte foloase, Cristian Careba a înființat două societăți comerciale pe numele altor persoane, cu ajutorul cărora a efectuat 4100 de operațiuni financiare în valoare totală de aproape 10.000.000 de lei. Operațiunile financiare au constat în servicii de consultanță medicală, de întreținere și reparare a calculatoarelor, produse de birotică, furnizarea de echipamente informatice etc. Suma totală pe care ar fi câștigat-o acesta în urma tranzacțiilor cu cele două societăți comericale se ridică la aproape 550.000 de lei”. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Careba e judecată pentru că proteja decontările fictive de pacienți

Acesta nu este primul proces pentru Careba, fostul șef al CJAS Timiș fiind judecat într-un alt dosar alături de Diana Nicoară. Amiontim că în 2014 Careba a și fost arestat în acest dosar. El era atunci șeful Direcţiei Antifraudă Timişoara de la CNAS și s-a dovedit că proteja decontările de rețete fictive. CNP-urile pacienților erau folosite abuziv pentru deconturi care nu aveau legătură cu starea medicală a persoanelor, iar totul avea girul lui Careba. Dosarul a pornit de la un control al Curții de Conturi, realizat în 2013 la CJAS Timiș. Anchetatorii au primit sprijin din partea specialiștilor SRI. În timpul verificărilor s-a stabilit că pentru Selfmed Clinique, firma Dianei Nicoară și a soțului ei, liberalul Flavius Nicoară, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Timișoara, s-au decontat servicii medicale și rețete fictive. Anchetatorii au stabilit că în perioada când era preşedinte al CJAS Timiș sau când a fost sprijinit de Cristian Buşoi ca şi coordonator Regional în cadrul Direcției Generale de Monitorizare, Control și Antifraudă, Careba a protejat pe toate căile firmele Dianei Nicoară. „Ca urmare, inculpatele Los Graţiela și Marian Laura Mihaela, în calitate de membre ale echipei de control, au întocmit un proces-verbal de constatare în care au omis a consemna faptul că au fost identificate mai multe situații de pacienți fictivi”, prejudiciul adus CJAS Timiş fiind de 987.772,9 lei. Din această sumă, 243.856 lei au ajuns la firma lui Careba, pe care a folosit-o” în vederea acoperirii liniei de credit acordată de Banca Transilvania, plata dobânzii bancare aferente liniei de credit, prin ridicare numerar din bancă sau de la ATM sau pentru plata unor contracte de leasing, cunoscând că aceste sume provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, arată procurorii în acest caz. Procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 987.772,9 lei asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi firmelor acestora.

 

Te-ar putea interesa și: