Fostul primar Chirtoacă vrea refacerea de la zero a justiției

Dorin Chirtoacă / sursa foto: FB

Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, ar vrea refacerea de la zero a justiției din Republica Moldova.

Fostul primar al Chișinăului și fost lider al Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a criticat felul în care se face reforma justiției în Republica Moldova.

Chirtoacă vrea refacerea de la zero a justiției

Politicianul crede că justiția este într-o stare atât de proastă încât actuala guvernare ar fi trebuit să închidă toate procuraturile și judecătoriile și apoi să le refacă de la zero.

El a criticat atât actuala putere, cât și instituții precum Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor, implicat recent într-un scandal.

Consiliul Superior al Procurorilor / Sursa foto: csp.md

„Ai toată puterea, poți să schimbi orice!”

„Ai toată puterea, poți să schimbi orice. Putea să lichideze toate procuraturile și judecătoriile și să le refacă de la zero”, a declarat Dorin Chirtoacă la emisiunea „Freedom” de la TV8.

„Nu au făcut-o, poftim, acum culeg rezultatele - nu poate scrie o doamnă procuror cifra 8. Scrie în loc de 8 - 3. Se mimează concursurile”, a adăugat fostul primar al Chișinăului, cu referire la anularea concursului pentru funcția de procuror general, urmată de demisii la vârf în CSP și deschiderea unui dosar penal de către CNA.

Chirtoacă, nemulțumit de mersul lucrurilor în propriile dosare

Dorin Chirtoacă s-a arătat nemulțumit și de faptul că după mai mulți ani, Procuratura nu a încetat urmărirea penală în privința sa, în cele două dosare, pornite pe vremea lui Vladimir Plahotniuc.

Dorin Chirtoacă a fost deja achitat într-unul dintre dosarele deschise pe numele său / sursa foto: arhiva evz

„Totul este pe conștiința actualei puteri, deja dacă aceste dosare mai există, asta este opera lor, pentru că fără actuala putere, procurorii nu și-ar fi permis să dacă de capul lor ceea ce fac”, a adăugat Dorin Chirtoacă.

Fostul primar este acuzat de fapte de corupție și trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată din Capitală. Procurorii pe caz au cerut 10 ani de închisoare. În decembrie 2022, fostul edil a fost achitat, după ce instanța a constatat că dosarul a fost fabricat.

În același dosar a mai fost cercetat Igor Gamrețki, fost șef al Direcției Transport, care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, fostul viceprimar Nistor Grozavu și omul de afaceri Alexandru Pincevski.