Judecătorul Cristi Dănileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, consideră că pericolul ca OUG 13 să „reînvie” nu este înlăturat după ce judecătorii Curții Constituționale au decis să respingă, ca inadmisibilă, sesizarea Avocatului Poporului.
„Dacă parlamentarii vor decide să aprobe OUG 14, totul este în ordine. Dar, dacă o vor respinge, înseamnă că reînvie OUG 13. Însă, atenție, suntem în Parlament. Până la promnulgarea legii (de aprobare a OUG 14 - n.r.), în Parlament poate fi invocată excepție de neconstituționalitate a OUG 14, președintele României poate să returneze legea la Parlament. Deci, există un anumit timp în care se pot purta dezbateri”, a explicat Cristi Dănileț.
Potrivit fostului membru CSM, Curtea Constituțională a consființit, prin decizia de astăzi, că nicio parte din atât de mult criticata OUG 13 nu a intrat în vigoare. „Dacă, astăzi, CCR a decis că OUG 13 nu mai este în vigoare înseamnă că s-au înlăturat orice suspiciuni și orice interpretări care au apărut în spațiul public cum că, totuși, pe data de 11 februarie, o anumită parte a OUG 13 ar putea să intre în vigoare”, a precizat Dănileț, pentru Digi24.
Danileț a scris și pe pagina domniei sale de Facebook o opinie asemănătoare: ”E clar: OUG 13 nu este în vigoare şi nici nu va intră în vigoare pe 11 februarie. Acum Parlamentul trebuie să discute OUG 14, care a abrogat OUG 13. Dacă o APROBĂ prin lege, totul e în regulă şi, cu această ocazie, pot fi îndreptate greşelile de care vorbeam duminică (două articole de procedura care au un conţinut contrar unor decizii ale CCR). Dar dacă o RESPINGE, proiectul de lege de respingere nu produce efecte imediate (la dată exprimării votului), ci înainte de promulgare poate fi atacat la CCR sau întors de Preşedinte din nou la Parlament. Proiectul devine lege şi produce efecte numai după publicare în M.Of! O respingere a OUG 14 va duce la reactivarea OUG 13. Şi da, OUG 13 va putea fi atunci contestată de Avocatul Poporului dar, aşa cum arătăm pe blog aseară, efectele se vor fi produs pentru dosarele deschise dacă modificările la Codul penal făcute de OUG 13 vor fi în vigoare chiar şi pentru un minut - deci indiferent că OUG 13 va fi declarată neconstituţională”