Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău l-au reţinut pentru 24 de ore pe Mihai Banu, deputat în Parlamentul României, la data comiterii faptei, cu privire la săvârşirea infracțiunii de trafic de influență.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile, față de Lucian Banu, fiul primului inculpat, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la trafic de influenţă. Potrivit DNA, În perioada 2010-2012 Mihai Banu, a cerut şi primit, în mai multe tranşe, de la un om de afaceri, suma de 270.000 euro, pentru ca în calitate de deputat să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul altui demnitar, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.
Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale.
Mita mascată
Din cei 270.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă acestuia, de către omul de afaceri, sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de același inculpat. Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător şi firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafaţă de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei.
Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranşe, în perioada 12.08.2010- 22.07.2011, în conturile indicate de inculpații Banu Mihai şi Banu Lucian. În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. Mihai Banu urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.