Un tânăr din Orşova, fost consilier local şi martor în dosarul de corupţie al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, este cercetat de poliţişti după ce a postat pe contul său de Facebook fotografii în care apare ţinând în mână o armă pentru care nu ar avea permis, potrivit Mediafax.
În 22 decembrie 2014, Eduard Boţilă, fost consilier local în Orşova, a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii în care apare ţinând în mână o armă de vânătoare, iar după aproximativ trei săptămâni a fost chemat la audieri de către poliţiştii Serviciului Arme şi Muniţie al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.
”În urma monitorizării reţelelor de socializare, au fost identificate fotografii în care apare persoana respectivă. Poliţiştii Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat şi au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, persoana respectivă apărând în fotografii cu o armă de vânătoare în mână”, a declarat, marţi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon, precizând că dosarul a fost trimis Parchetului Judecătoriei Orşova.
Poliţiştii susţin că tânărul are permis de port armă neletală, iar arma din fotografie este una letală.