Premierul Florin Cîțu a anunțat că va urma eliminarea Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), destinat asigurării unui proces de aderare armonios şi protejării politicilor şi instituțiilor europene. Potrivit politicianului, Comisia Europeană susține acest demers. Fost Avocat al Poporului, Iancu Gheorghe, condamnă decizia în cauză: “Era singurul mecanism care ne mai salva.”
„Vești bune pentru România! Comisia Europeană susține eliminarea MCV la finalul acestui an. Astăzi am avut o întâlnire cu doamna Věra Jourová, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Valori și Transparență”, a precizat Florin Cîţu într-o postare publicată pe Facebook.
„Guvernul României susține acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democrației și a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene și trebuie protejate cu îndârjire”, a adăugat şeful Executivului.
Premierul a mai spus că Guvernul României susține eliminarea și repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiției în perioada 2017-2019.
„Împărtășesc dorința doamnei Jourová de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept, pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, coaliția legislativă și Ministrul Justiției, în dialog continuu cu reprezentanții autorității judecătorești și ai societății civile au un obiectiv european: să livreze o legislație care să garanteze independența justiției pe termen lung și să reziste în fața presiunilor politice conjuncturale”, a spus Florin Cîţu.
Iancu Gheorghe, fost Avocat al Poporului, condamnă decizia de eliminare a MCV
Iancu Gheorghe, fost Avocat al Poporului și judecător la Curtea Supremă, condamnă înlăturarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
“Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) era singurul mecanism care ne mai salva. Dacă îl eliminăm și pe acesta… Mai erau câteva programe de verificare, însă acesta este deasupra tuturor. Trăim într-un sistem de mafioți. Asta nu înseamnă că doar cei care ne conduc sunt așa. Și celelalte partide sunt la fel”, a declarat profesorul de Drept Iancu Gheorghe.
Justiția din România va fi condusă de Iohannis și Uniunea Europeană
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat săptămâna trecută că are semnale conform cărora proiectul privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) ar urma să fie adoptat de către Parlament într-o formă apropiată celei aprobate de către Guvern.
În acest sens, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că a existat o discuţie la nivelul coaliţiei de guvernare privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, angajament luat în campania electorală, urmând ca grupul de lucru care este desemnat să stabilească forma finală a proiectului de lege.
Profesorul de Drept Constitutional Iancu Gheorghe a sugerat că justiția în sine nu va mai exista în statul român: “Justiția se degradează enorm. Reamintesc că doamna Kovesi nu a fost de acord cu secția SIIJ. Tot ce nu a fost pus în practică înainte de 2016, 2017, se readuce la zi acum. La conducerea României se află tot felul de analfabeți cu ifose și gânduri de îmbogățire. Ca urmare, dacă se va schimba ceva, vor veni alți guvernatori care vor face alte prostii.
De fapt, situația e certă - vor să vândă țara. Justiția din România va ajunge să fie condusă de Iohannis și Uniunea Europeană.
Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este secție în cadrul Parchetului. Ca urmare, ea este cea care poate să facă rechizitoriu cu care să sesizeze instanța, oricare ar fi ea, dacă o transferă cum se spune la Consiliul Superior, CSM nu poate să acționeze astfel. Poate să ceară doar cuiva, dacă vrea acela, să sesizeze vreo instanță cu greșeala sau nemernicia acelui procuror. Asta este marea diferență între SIIJ și secția de procurori de la Consiliul Superior al Magistraturii. Și astfel, s-a încheiat orice fel de discuție în legătură cu trimiterea în judecată a magistraților. CSM este un fel de parlament al magistraților.
Cum să spui că SIIJ nu și-a făcut treaba? Marii specialiști de la USR cu buzunarele desfăcute… Dacă ei au găsit câteva cazuri înseamnă că nu există alte cazuri. Că astfel, SIIJ era cu ghearele pe acele cazuri. Nimeni nu spune nimic, tot ce fac ei e să deschidă buzunarele.
Cei veniți la putere sunt niște habarniști. Ne conduc niște escroci. Îmi pare foarte rău că o spun, dar o spun cu toată responsabilitatea - am ajuns pe bani să ne vindem țara”, a declarat profesorul Iancu Gheorghe, fost Avocat al Poporului.