FORȚE PROASPETE la Ministerului Afacerilor Interne. Aproape 300 de tineri au absolvit cursurile şcolilor de agenţi şi subofiţeri

FORȚE PROASPETE la Ministerului Afacerilor Interne. Aproape 300 de tineri au absolvit cursurile şcolilor de agenţi şi subofiţeri

La 1 iulie, 285 de tineri au absolvit şcolile de învăţământ postliceal pentru agenţi și subofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne, specialitățile Poliție, Jandarmerie, Pompieri și Poliție de Frontieră. Proaspeții absolvenți ai promoției 2014 au fost avansați în gradul profesional sau militar, urmând să își înceapă activitatea la unitățile în care au fost repartizați.

Cei 285 de tineri au absolvit şcolile de învăţământ postliceal pentru agenţi și subofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne, specialitățile Poliție, Jandarmerie, Pompieri și Poliție de Frontieră, trasnmite MAI.

Dintre aceștia, 87 sunt, de stăzi,  polițiști cu acte în regulă. Aceștia au absolvit cursurile Şcolii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina - 43 agenţi de poliţie și pe cele ale Şcolii de agenţi de poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca - 44 agenţi de poliţie.

Cu ocazia acestui revirimant al cadrelor din structurile MAI,  viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, i-a felicitat și le-a urat succes în activitatea profesională: „Din această zi, primiţi un nou statut şi deveniţi parte a unui sistem care reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai statului de drept. Începând de astăzi, veți ajunge la noile locuri de muncă unde va trebui să vă integraţi, să formaţi echipă cu oameni experimentați, de la care veţi avea ce învăţa. Luaţi ce este mai bun de la fiecare şi, la rândul dumneavoastră, daţi echipei ce este mai bun”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea i-a îndemnat pe proaspeții absolvenți să își facă datoria cu responsabilitate și profesionalism, respectând principiile fundamentale ale muncii în Ministerul Afacerilor Interne.

„Să fii în serviciul cetățenilor și al statului român, nu este o meserie ușoară, însă împreună, generații după generații, suntem datori să ne respectăm jurământul față de țară și principiile acestei instituții – camaraderie, solidaritate și muncă în echipă”, este mesajul viceprim-ministrului Gabriel Oprea, transmis prin intermediul Centrului de Presă al MAI.

 

 

 

 

 

 

 

Totodată, 49 de agenţi de poliţie de frontieră au absolvit cursurile Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea.

De asemenea, la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani au încheiat acestă etapă a formării profesionale 49 de subofiţeri jandarmi, iar alți 50 de subofițeri la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni.

Tot în acest an, 50 de subofiţeri pompieri au fost instruiți în Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti.