Formația care a rupt topurile acum 40 de ani revine în forță. Cum arată acum blonda și bruneta care făceau furori în anii 80

Formația care a rupt topurile acum 40 de ani revine în forță. Cum arată acum blonda și bruneta care făceau furori în anii 80

Celebru în anii '70-'80, grupul ABBA, s-a reunit pentru a lansa în luna noiembrie un nou album. După o pauză de 40 de ani, cei patru membri ai grupului suedez vor scoate un nou album, Voyage.

Fanii legendarei formații ABBA, care a marcat muzica secolului 20, au motive de extaz. La patruzeci de ani după ultimul lor album, The Visitors, din 1981, grupul suedez ABBA s-a reunit pentru a lansa albumul Voyage, pe 5 noiembrie. Două dintre piesele care se vor regăsi pe noul album au fost deja lansate.

Concert inedit, marca ABBA

ABBA a anunţat că va susţine în mai 2022 un concert mai puţin obişnuit la Londra, unde vor fi proiectate versiunile digitale ale membrilor formaţiei. Avatarurile membrilor ABBA au fost create cu ajutorul tehnologiei folosite şi în filmele de la Hollywood.

„Cu toții am simțit că, după aproximativ 35 de ani, ar putea fi amuzant să ne unim din nou forțele și să intrăm în studioul de înregistrări. Așa am făcut. Și parcă timpul stătuse nemișcat și am fi fost plecați doar într-o scurtă vacanță. O experiență extrem de veselă”, au transmis cei de la ABBA. Au fost scrise și înregistrate inițial două piese, inclusiv I Still Have Faith In You, dar lansarea lor a fost împinsă la începutul anului 2019, apoi la sfârșitul anului 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

De atunci, grupul a continuat să scrie și să înregistreze, ajungând până la urmă la un album complet. Bjorn Ulvaeus a spus că formația este la fel de unită, scrie libertatea.ro.

„Este incredibil să fim împreună. Am vrut să facem acest proiect înainte de a muri. Am aşteptat atât de mult timp”, a spus acesta. Ulvaeus a mai spus că au ales Londra pentru spectacolul live, deoarece „Londra este cel mai bun oraș când vine vorba de divertisment, teatru. Am simțit întotdeauna că britanicii ne văd ca pe ai lor”. Formația ABBA a fost înființată în 1972. După câștigarea premiului Eurovision, în 1974, cei patru artiști ar fi vândut aproape 400 de milioane de albume. Grupul s-a despărţit fără un anunţ oficial în 1983.

În 2018 trupa anunțat că intenționează să înregistreze piese noi pentru prima dată în decurs de 35 de ani. Acum s-a confirmat că au gata mai multe melodii decât au planificat inițial. Trupa s-a despărțit în 1983, iar ultima lor reprezentaţie în formulî completă a avut loc în 1984.