O tornadă în formare a fost surprinsă deasupra Autostrăzii Soarelui, în zona localităţii Feteşti. Fenomenul a fost filmat de o echipă România TV.
"Curenţii descendenţi din acei nori sunt destul de puternici şi au intrat în mişcare rotaţională, iar această pâlnie este în curs de formare. Configuraţi terenurilor de la noi din ţară nu permite formarea unor tornade precum cele din SUA", a explicat, la România TV, meteorologul Gabriela Băncilă.
Un fenomen similar a fost surprins recent în judeţul Tulcea, iar în 2013 mai multe trombe s-au format pe mare, în dreptul localităţii Vama Veche.